BAZAR Note despre limbă

Constantin CĂLIN

Viața oricărui scriitor se vede în cuvintele sale; a lui Bacovia mai mult decît a altora. „De-acasă”, el e simplu și rămîne simplu, dovadă prezența (uneori, tîrzie) a cîtorva forme și pronunții regionale în poezia și proza sa. Ușor de reconstituit, ideolectul său cuprinde cuvinte ca: „tarași” („Tarașii grei se prăbușesc!” – „Lacustră”, varianta din „Vieața nouă”), „clampă” („Și-a prins promoroacă și clampa” – „Decembrie”), „șivoaie” („Șivoaie-n case inundară „- – „Sonet”), „(î)nzăpădit” („Stă răzimată-o fată/ De stîlpu-nzăpădit” – „Ninge”), „scripcă” („Și-aproape goală prinse, adormită,/ De pe clavir,o scripcă înnegrită” – „Marș funebru”), „unia” („Se crede, și unia spun” – „Unei fecioare”), „crivat” („In crivate albe cristal” – „Contrast”), „momițe” („Sau violina țipînd/ Ca pentru momițe…” – „Deși nimic”), „iatac” („In iatac…/ Un gînd/ Prin întuneric – / Genial…” – „Compt), „căngi” („Nu-i chip de umblat/ Fără căngi – „De iarnă”), „trîmbă” („Și trîmba muzicală/ Plecă în infinit” – „Verset ideal”).

Limba e unul din cei mai siguri martori pentru biografia lui Bacovia. La o cercetare atentă, în opera sa se văd urmele tuturor etapelor de viață și ale experiențelor care l-au marcat. Gimnaziul, liceul, facultatea, munca de birou, internările în clinică, escapadele alcoolice, petrecerile etc. sînt prezente, fiecare, în lexicul său, care cuprinde cuvinte de boem, cuvinte de copist, cuvinte de tribunal, cuvinte de spital. Despre unele am vorbit în alte locuri. Nu am menționat însă nicăieri măsura în care se răsfrîng în limbă studiile de Drept ale lui Bacovia. Din ele poetul a deprins nu numai termeni juridici (de pildă, „recompare”, folosit în „Stanță la vin” sau „convenire”, utilizat în „Impresii de roman”), ci și economici și politici. Nu cred să existe la vreunul dintre contemporanii săi atîția dintre aceștia cîți există la el: „produse”, „bani”, „bancnotă”, „monedă”, „capital”, („Capital moderat”), „cîștig social”, „compt”, „randament”, „comercial”, „muncă”, „fabrică”, „șantier”, „lucrătoare”, „muncitor”, „burghez”, „miliardar” („Pe-un drum de car miliardar”), „milionar”, („Vălmășag milionar”), „proletar”, „mizerie”, „probleme sociale”, „greve”, „revoltă”, „evenimente”, „baricade”, „manifest”, „principii”, „aspirații”, „ideal”, „libertate”, „comunism”, „socialism”, „reformă”, „renaștere”, „progres”, „martir” etc. Foarte întins e limbajul medical la Bacovia: „ftizie”, „cancer”, „oftică”, „tuse”, „agonic/agonie/agoniza”, „aiurare”, „amețire”, „amorțire”, „analiză”, „atacat” (de boală), „contagiu”, „cangrenată” („Și grădina cangrenată”), „cavernos”, „delir/delira”, „eczemă”, „emoție”, „enervare”, „histerii”, „igienă”, „migrenă” (titlul inițial al poemului „Nervi de primăvară”), „indispozițiuni de nervi”, „afecțiuni neurosimpatice”, „erotomanie larvată” (ultimele trei din proza sa), „cadavru”, „obsesie”, „psihoze”, „crize”, „sensibili”, „sînge”, „subconștient”, „simptomă” etc. De altminteri, în mai multe locuri, poetul, în chip voit, o dă pe jargonul specialiștilor, uneori riscînd pleonasmul, ca în versul „Un bolnav poet, afectat”.

Desigur, aci, „afectat” poate să însemne „mîhnit, întristat” (ca în dicționar), dar și, mai curînd, cred, cu o „afecțiune”, nu alta decît ftizia: „Un bolnav poet, afectat/ Așteaptă tușind…” etc.

Simbolist decadent, Bacovia întrebuințează (și nu e singurul ce-o face din epoca sa) termeni romantici. Unul dintre aceștia e „delir”, care se întîlnește des la C.A. Rosetti („Delirul nu se poate găsi decît în amor”) și la N. Filimon („Se esaltă pînă la delir”). La autorul „Plumbului”, însă, cuvîntul definește mai convingător starea: „Și-am plîns la geam, și m-a cuprins delirul”. Poetul lasă impresia că știe din experiență proprie despre ce e vorba. Tot de la romantici (Alecsandri, Alexandrescu, Eminescu) îi vine, prin filiera Petică, în ale cărui versuri și în a cărui proză e frecvent „pal/palid”. Fecioarele acestuia din urmă sînt palide: „Pală-n rochia ei albă/ Sta fecioara ca un crin:/ Intrupare fină, dalbă/ Dintr-un vas de cheruvin”. Și aci apare iarăși o diferență: în mai mult de un caz, Bacovia se vede pe sine „pal/palid”.

Culoarea nu e aplicată, ci emană din el însuși: e efectul slăbiciunii, al oboselii, al tristeții: „Insă pal mă duc acuma în grădina devastată” („Poemă în oglindă”) sau „Palid și mut” sau „Pal, și uitat” („Nervi de primăvară”).