BAZAR Profesorul Xerox

Constantin CĂLIN

S-au împlinit 145 de ani de la discursul ținut de Kogălniceanu la alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca Domn al Moldovei. Cum sună azi vorbele lui? Aleg cîteva fraze, lăsîndu-l pe cititor să descopere în inima sa sentimentele pe care le inspiră. În ceea ce mă privește, le simt contrastul puternic cu „realizările” celor care au condus țara în ultimii 14 ani. Conțin o admonestare pe care numai grosimea obrazului acestora o poate ignora. Iată-le: „Prin înălțarea ta, pe tronul lui Ștefan cel Mare, s-a reînălțat însăși naționalitatea română”. / „Alegîndu-te pe tine Domn în țara noastră, noi am voit să arătăm lumii aceea ce toată țara dorește: la legi nouă, om nou”. / „Fii dar omul epocei; fă ca legea să înlocuiască arbitrariul; fă ca legea să fie tare”. / „Împacă patimile și urile dintre noi și reintrodu în mijlocul nostru strămoșeasca frăție” / „Urechea ta să fie pururea deschisă la adevăr și închisă la minciună și lingușire”. Ajuns sus, neamul lui Golia și al lui Răzvan sare însă peste această pagină de oratorie patriotică!

În aceste zile, xeroxurile din vecinătatea Universității sînt foarte aglomerate. Se copie mii de pagini. M-am nimerit în spatele cuiva care venise cu un teanc de notițe. Am tras cu privirea și m-am înfiorat. În ele erau numeroase banalități și tot pe atîtea prostii. Se știe, notițele luate inteligent sînt tot atît de rare ca și studenții dotați cu această calitate. Cele văzute de mine aveau ceva de șvaițer: goluri multe, lucruri rezumate aproximativ, nume stîlcite, prescurtări ilizibile. Înfiorarea mea era dată nu numai de gîndul că și au aș putea fi o victimă a unor atare notițe, ci și de acela că actualele tehnici de copiere duc la apariția în peisajul universitar a unei figuri inedite: profesorul Xerox. Acesta e protectorul celor mai mulți dintre așa-zișii „idediști” și al chiulangiilor de ambele sexe „de la zi”. Din cauza lui, cursurile sînt frecventate prin „reprezentanți”, care rețin ce pot și cît pot. Însă, oricît de minuțioase, notițele lor nu înregistrează limbajul gestual al celui de la catedră, atitudinile sale exprimate prin voce, comentariile și aluziile de o anume subtilitate, ironiile mai subțiri etc. Pe scurt, „parantezurile”, cum le numea unul dintre magiștri mei, cele care creează momente de încîntare intelectuală, memorabile. De obicei, pe durata lor, pixurile sau creioanele sînt lăsate deoparte. Așadar, notițele nu exprimă fidel decît personalitatea celor fără de personalitate, plăți de la un capăt la altul, ei înșiși tributari, probabil, aceluiași profesor Xerox.

A început bîzîiala în chestiunea reorganizării învățămîntului superior românesc. După eșecurile anterioare, noul proiect nu poate fi privit decît cu mefiență. Ce anume a determinat apariția lui? E ceva fezabil, constructiv? A fost, oare, analizat în toate detaliile? E un produs pentru piața electorală a acestui an sau un lucru cu viitor îndelungat? Reformele de sus, pornite fără cunoașterea realității, sînt sterile și efemere. Or, realitatea e tristă, jenantă. Hareții învățămîntului postdecembrist n-au făcut altceva decît să stimuleze interesul pentru titluri și diplome, nu și pentru studiu. „Fabricile” universitare funcționează, dar influența contingentelor de absolvenți asupra vieții economice, științifice și culturale nu se simte. La fel asupra vieții sociale și politice. Unde sînt tinerii de convingeri puternice, intransigenți? Cîți dintre ei mai au ceea ce se numea odinioară un „ideal”? Confruntați cu sărăcia, cu lipsa locurilor de muncă nu devin, ca și ceilalți, oportuniști, obedienți, „yes-man”-i ai micilor și marilor patroni?

Ca să mă încadrez în indicația supratitlului, încerc să-mi închei articolul într-o notă mai puțin gravă: recent, într-un curs despre corespondență, le-am citat celor prezenți un fragment dintr-o scrisoare a Iuliei Hașdeu, aflată la studii în Paris, către tatăl său. Începutul se referea la lipsa timpului („Dar noi ceștia, vai! avem oare o clipă de răgaz? De abia dacă avem vreme să mîncăm și să dormim”) și la suferința atroce a mamei sale din cauza unei „dureri nebunești de măsele”. „Cît despre mine – spune ea – am de două zile dureri de cap și torticolis”. Ajuns la acest cuvînt, am ridicat ochii din text și am întrebat: știți, desigur, ce înseamnă acesta? Neprimind nici un răspuns, după cîteva secunde de tăcere, am continuat lectura dînd explicația autoarei: „înțepeneală de gît” și încheierea frazei ce se vrea liniștitoare: „sînt boli de student și m-am deprins cu ele”. Micul meu public a rîs, iar eu, păstrîndu-mi zîmbetul, m-am simțit dator să adaug: „Iată diferența!”