Constantin CĂLIN
La cît de puțini oameni integri apar în emisiunile televizate, n-ar trebui atîtea canale și atîta timp pentru urmărirea lor. Inflația de televiziuni va duce, mai devreme sau mai tîrziu, la aversiunea față de ele. În ciuda publicității care li se face, figurile multor așa-ziși „moderatori” provoacă dezgust. Sînt inși care n-au progresat profesional, goi de idei, lipsiți de inventivitate în exprimare și, lucrul cel mai grav, conformiști. În felul acesta, televiziunile nu ascut mințile, ci le tîmpesc.
Uneori, după o ședere de o oră în fața televizorului, încerc să rezum ceea ce am văzut. Nu găsesc nimic care să-mi fi fost necunoscut și nici o formulare memorabilă. În materie de publicații, fidelitatea mea e fără cusur. Sînt ziare și reviste pe care le cumpăr de cîteva decenii, neîntrerupt. În schimb nu mă pot lăuda cu atașamentul față de o anume televiziune publică sau privată. Ziarele și revistele se caracterizează printr-o anume constanță în evoluția lor. Nu la fel se întîmplă cu televiziunile. Cele mai multe dintre ele devin de nerecunoscut de la un sezon la altul. Se comportă ca niște cocote care forțează admirația clienților. Se acopăr de machiaj iluzionîndu-se că întineresc. Restructurările n-au o altă logică decît cea comercială. Interșanjabilitatea „vedetelor” nu aduce rezultatele scontate. E aproape o regulă: cine a ratat într-o parte, ratează și în cealaltă.
Posturile naționale de televiziune sînt, în realitate, bucureștene. În emisiunile lor țara există doar prin „faptele diverse”, nu și prin opinii. Așa-numiții „analiști politici” sînt „capitaliști”, adică trăiesc în Capitală. Cam toți s-au banalizat și-ar trebui să se dea la fund, dar continuă cu stereotipiile sau marotele lor. „Provincia” nu e reprezentată prin oamenii ei de opinie. Și, neîndoielnic, are! În problemele de cel mai mare interes, centrul face și desface totul. El etichetează, judecă, își impune axiologia. „Provincialii” au loc numai ca exemplificări în chestiuni derizorii.
„Endogamia” televiziunilor centrale e prima cauză a mediocrității lor. Cealaltă e apropierea de Putere. Toate „monitorizările” arată că TVR 1, Pro Tv, Realitatea sînt, cu diferențe nesemnificative, obediente față de principalii „actori” ai PSD și de instituțiile guvernamentale. Insistența cu care sînt vîrîți în „buletinele informative” d-nii Adrian Năstase, Mircea Geoană, Victor Ponta et Co. contrazice sentimentele populației față de aceștia. Restul „știrilor” e ocupat fie de senzaționalul ieftin, fie de aspectele superflue ale vieții cotidiene.
În timp ce majoritatea ziarelor și revistelor sînt serioase, ba chiar, nu o dată, grave în exces, televiziunile sînt vesele. Calendarele acestora au mai multe sărbători decît sînt prin tradiție. Fabricat la rece, „divertismentul” lor e un produs tipic pentru „stupid people”, o combinație de mahalagism, golăneală și mitocănie. La care se adaugă camelota filmelor erotice, sentimentale, grotești sau violente. Criticat în repetate rînduri, prostul gust rămîne însă de neclintit.
România de la televiziune e, în ciuda scandalurilor de tot felul, o țară suportabilă, cu ambiții înduioșătoare, încă naivă, care cînd nu
„dă înapoi ca racul”, face „progrese” la numeroase capitole. Asta, de regulă, ori de cîte ori cedează în negocieri. Adevărul e totuși că PIB-ul ei din ultimii ani nu l-a depășit pe cel din 1989, că datoria externă e de cîteva zeci de miliarde de dolari, că infuzia de capital străin vine de la căpșunărese, de la muncitorii plecați să lucreze la negru și, nu în ultimul rînd, de la prostituate. România de la televiziune e o țară de alba-neagra, gălăgioasă, insolentă: țara lui „Hrebe” și Agathon, a lui Mitică și Ciuvică! Ceva – vorba poetului – între trist și veselesc. Rîsu’ – plînsu’. Țară pretins independentă, dar asistată de consilieri străini. Țara în care lumina vine exclusiv de la Bruxelles și Washington. Țară care marșează la indicațiile actualului Big Brother, pacificatorul lumii prin război. Țară guvernată de inși ce-și zic „socialiști”, dar grevată de numeroase probleme sociale și morale. Țară nesigură în interior și, în același timp, „exportatoare de securitate”. Pe scurt: țară de adînci contraste. Cum sînt prezentate acestea? Adesea fără măsură, fără echilibru, distorsionar, complice nu cu binele, ci cu răul. Rezultatul: o mare confuzie, necesară statu quo-ului celor care conduc.
Lasă un răspuns