Lucrările de modernizare a bazinului de înot din Bacău bat pasul pe loc. De aproape jumătate de an, contructorii nu au mai realizat nimic semnificativ la șantierul deschis la cel mai insemnat bazin olimpic acoperit din zona Moldovei. Zilele trecute, la Bazinul Olimpic din Bacău bătea vîntul, dintr-un capăt în altul al șantierului. în jurul bazinului, din loc în loc, grămezi imense de moloz zăceau depozitate în apopierea zidurilor clădirii, pe terenul care altădată era un frumos spațiu verde. Pereții, fie că este vorba despre cei din interior sau din exterior, au fost rașchetați de ciment pînă la cărămidă și, în cele mai multe locuri, au rămas așa. în interior nu a mai rămas nici un centimetru din ce era cîndva gresie sau faianță veche. Totul a fost dat jos, vestiarele nu mai există, cum nu mai există nici tribunele sau grupurile sanitare si cabinele de duș. E adevărat că nici în loc nu a mai fost făcut nimic, clădirea bazinului fiind un imens șantier. Singurul lucru care arată altfel decît clădirea inițială sînt geamurile termopan montate. Dar nu de jur împrejurul bazinului, ci numai înspre străzile Aleea Ghioceilor și Stadionului. Pentru că, în rest, geamurile vechi au fost date jos, dar nu a mai apărut nimic în loc.
Pe șantier bate vîntul
Ne-am deplasat zilele trecute la șantierul Bazinului de înot, să aflăm cînd va fi finalizată lucrarea. Am avut supriza să constatăm că ușile sînt larg deschise, iar accesul nu ne-a fost împiedicat de nimeni. Și un răuvoitor care ar fi vrut să-și completeze acareturile din gospodărie ar fi putut intra nestingherit acolo. Doar că s-ar fi întors cu mîna goală acasă, pentru că înăuntru era pustiu, nici o schelă nu era amplasată pe nicăieri, iar materialele de construcție lipseau cu desăvîrșire. Pe singurul muncitor de la Bazinul de înot l-am găsit stînd afară, pe scările de la intrare, trăgînd cu sete dintr-o țigară. „Nu se mai lucrează de la sfîrșitul anului trecut. Sîntem aici cu forțe reduse. Firma a detașat doar trei muncitori, care lucrează la centrala termică de la subsol. Acum întindem cablurile și facem racordurile. Nu se mai lucrează, pentru că au intervenit ceva schimbări la planul tehnic. Și mai sînt cei care montează geamurile cu tîmplărie din termopan”, a încercat să ne lămurească muncitorul. Acesta ne-a recomandat să apelăm la un șef de la societatea Vercon, care ar putea ști mai multe de mersul treburilor pe acolo.
Primăria a cerut schimbarea soluțiilor tehnice
Am încercat să lămurim problema Bazinului de înot din Bacău la primărie, pentru că municipalitatea este cea care finanțează lucrările. Reprezentanții acestei instituții nu știu, în momentul de față, decît că lucările sînt, în cea mai mare parte, oprite, dar nimeni nu știe cînd vor fi reluate. „S-a făcut un contract adițional la cel inițial, pentru că primăria a cerut schimbarea unor soluții tehnice la proiect. Urmează să cerem acordul Inspectoratului de Stat în Construcții, pentru schimbările cerute în proiect, fără de care nu se pot continua lucrările. în prezent, se lucrează în zonele pentru care există avizele în construcție. Deocamdată, pînă nu vor veni avizele, nu am dat un termen de finalizare a lucrărilor”, a precizat Athena Petrușcă, șeful Departamentului Investiții din cadrul Primăriei Bacău. Schimbările soluțiilor de la Bazinul olimpic din Bacău ar putea implica și modificarea costurilor de execuție, care ar putea fi atît în plus, cît și în minus.
Lucrările de modernizare costă peste o sută de miliarde de lei
Proiectul de modernizare a Bazinului de înot a fost lansat încă de pe vremea administrației lui Dumitru Sechelariu. Ca să obțină banii, Primăria Bacău a lansat o emisiune de obligațiuni, la un an după ce făcuse același demers ca să modernizeze clădirea Teatrului „Bacovia”. Licitația pentru adjudecarea lucrării de modernizare a fost cîștigată de firma Vercon. Contractul s-a semnat în februarie 2005, termenul inițial de execuție fiind de un an. După toate probabilitățile, însă, dacă lucrările vor continua în același ritm, băcăuanii și sportivii nu vor putea face o baie în bazin mai devreme de doi ani, termenul fiind, însă, unul extrem de optimist. (Costinela BREAHNĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.