„Vreau să fac un contract de exclusivitate cu FCM Bacău. Exclusivitatea nu înseamnă automat că toți jucătorii vor semna cu mine, ci doar cei care au plăcerea”, a spus Becali. Impresarul noului antrenor băcăuan este interesat în primul rînd de jucătorii cu experiență, dar și de cei tineri, dintre care Andrei Cristea i-a captat atenția, după ce l-a văzut pentru prima dată pe teren, în meciul cu Rapid. „Dacă el vrea, vom colabora. Nici clubul nu are dreptul să-l oblige să semneze cu cineva anume. Totul rămîne la latitudinea lui”. Giovanni Becali va avea dreptul, prin excusivitatea ce i se oferă, să participe la orice tranzacție, indiferent de numele impresarului jucătorului în cauză. (Cristian BLĂNUȚĂ)
Lasă un răspuns