In trimestrul trei al acestui an, Directia Judeteana pentru Accize si Operatiuni Vamale Bacau a efectuat 306 actiuni control avind ca scop, pe linga verificarea legalitatii opertiunilor vamale, supravegherea si controlul produselor accizabile. Din acest total, 162 controale i-au vizat pe agentii economici, diferenta reprezentind verificari ale persoanele fizice. In urma acestor actiuni de control, au fost constatate opt incalcari ale reglementarilor vamale, ceea ce a presupus aplicarea de amenzi contraventionale in valoare de 11.000 RON (110 milioane de lei vechi). In plus, au fost atrase ca venituri suplimentare la bugetul consolidat al statului 1.151.126 RON (peste 11 miliarde de lei vechi), suma ce reprezinta obligatii bugetare ale contravenientilor. „In cea mai mare parte a cazurilor, s-a constatat nedeclararea corecta a valorii in vama si nerespectarea conditiilor privind derularea operatiunilor vamale din regimurile economice suspensive”, a declarat Elena Cotea, purtatorul de cunvint al Directiei Regionale pentru Accize si Operatiuni Vamale Iasi, de care apartine si vama din Bacau.
Alcool confiscat, provenit din contrabanda
Mai trebuie spus ca Autoritatea Nationala a Vamilor, pe linga alte prerogative prevazute de lege, detine un rol important si in prevenirea, constatarea si sanctionarea fraudelor cu privire la producerea, detinerea, transportul si comercializarea produselor accizabile. Prin urmare, in perioada analizata, inspectorii vamali bacauani au confiscat de la persoane fizice si juridice din judetul Bacau bunuri si marfuri accizabile constind in bauturi alcoolice (315 l cu valoarea de 4.764 lei), tigarete diferite marci (1.842 pachete cu o valoare in vama de 3.357 lei) si alte bunuri in valoare de 4.303 lei.
Probleme la pompele de benzina
Totodata, in trimestrul trei, vamesii bacauani au desfasurat si 22 de controale tematice (pe linia produselor supuse accizarii) la statiile particulare pentru comercializarea carburantilor auto. Cinci detinatori de statii de carburanti s-au ales cu amenzi, valoarea totala a acestora fiind de 65.500 lei noi (650 milioane de lei vechi). „In general, deficientele constatate au fost lipsa sau expirarea autorizatiilor metrologice la rezervoarele de combustibil, la riglele gradate pentru verificarea stocurilor sau chiar la pompe”, a mai spus Elena Cotea.
Lasă un răspuns