~2 min lectură 0 comentarii

Berceanu: Vor fi disponibilizări în companiile de cale ferată

Redacția Ziarul de Bacău

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Radu Berceanu, a declarat luni, la Ploieşti, că, în cazul în care nu vor fi găsite soluţii pentru echilibrarea bugetelor de venituri şi cheltuieli ale companiilor de cale ferată, ministerul va recurge la reducerea personalului companiilor feroviare
„Sigur că programul pe care îl voi prezenta azi sindicatelor include şi reduceri de personal, însă acestea se diminuează dacă reducem cheltuielile din alte locuri. Vrem ca societăţile de cale ferată să fie aduse în zona de echilibru, pentru că aceste companii au pierderi anuale de 600-700 milioane lei anual, iar aceşti bani pot fi folosiţi la investiţii în drumuri şi aşa mai departe”, a spus Berceanu.

Ministrul a precizat că CFR Călători, de exemplu, primeşte anual 1,3 miliarde lei reprezentând subvenţii însă, deşi în majoritatea instituţiilor de acest gen se fac restructurări şi reduceri de cheltuieli, practic compania respectivă reuşeşte să termine anul cu datorii de circa 700 – 800 milioane lei, subvenţia respectivă nefiind utilizată, astfel încât compania să nu înregistreze pierderi.

Ministrul Transporturilor se întâlneşte luni după-amiază cu toate sindicatele din domeniul feroviari pentru discuta despre reducerile de personal. AGERPRES

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.