Investițiile de milioane de Euro făcute pînă acum în învățămîntul băcăuan par a stimula conducerea Asociației „Betania”, care și-a dat acordul pentru a investi alți 130.000 de euro în liceele din județ. De data asta beneficiari vor fi Grupul Școlar „N.V. Kapren”, Grupul Școlar Auto Onești și Școala Profesională Moinești. „Investiția de la «Karpen» este una inedită, pentru că aici vom realiza un laborator multifuncțional. Elevii vor putea simula, cu ajutorul calcultorului, mai toate procesele din domeniul telecomunicațiilor. Am înțeles că în țară mai există un singur laborator de genul acesta, la București, dar nu atît de modern”, ne-a declarat Andrei Muit, președintele Asociației „Betania”. Investiția de la Liceul „Karpen” totalizează 65.000 de Euro și va fi gata, cel mai probabil, la sfîrșitul anului școlar în curs. Cît privește Grupul Școlar Auto din Onești și Școala Profesională din Moinești, „Betania” va amenaja un laborator de informatică, respectiv un atelier auto ultramodern asemănător cu cele realizate în anii trecuți la Colegiul Tehnic „Anghel Saligny” și Grupul Școlar „Dumitru Mangeron”. Primul va costa circa 18.000 de Euro, în timp ce atelierul auto se vor investi 47.000 de Euro. Toate fondurile provim de la finanțatorul olandez al Asociației „Betania”. (Eduard CUCU)
„Betania” investește 130.000 de euro în laboratoare școlare
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.