Prefectul Cătălin Mardare și președintele Consiliului Județean (CJ) Neculai Lupu au semnat un memoriu adresat ministerelor și instituțiilor implicate în derularea Programului SAPARD, în care sînt reclamate unele abuzuri birocratice la Biroul Regional Iași al Agenției. Aici pot depune proiecte primarii localităților rurale, pentru infrastructură, sau investitorii particulari, pentru obținerea de finanțări nerambursabile, necesare îmbunătățirii marketingului agricol. „Încercăm să temperăm zelul birocratic al funcționarilor de la Iași și sperăm să reușim, mai ales după schimbarea conducerii centrale a Agenției”, declară Cătălin Mardare. Foarte mulți primari se plîng că trebuie să bată drumul Iașiului de prea multe ori, din cauză că sînt întorși să refacă documentațiile, să mai pună o ștampilă, să mai scoată un aviz. Cornelia Gireadă, directorul Direcției de Urbanism din cadrul CJ, confirmă că la Iași „se caută tot felul de chichițe ca să ne refuze proiectele”. Pînă acum, au reușit să depună proiecte 36 de localități din județul Bacău, cele mai multe pentru alimentări cu apă, aducțiuni de gaz sau alte utilități. În zilele următoare, se așteaptă rezultatele evaluării celor 12 dosare depuse în luna august. (F.POPESCU)
Lasă un răspuns