Școala nr. 4 din Moinești este una dintre puținele unități de învățămînt din județ care se poate mîndri că deține un fond de carte de invidiat. Pe rafturile bibliotecii se află peste 27.000 de volume, preponderentă fiind cartea școlară și cea beletristică. Interesant este că aproape 21.000 din aceste exemplare au fost obținute prin donație, gestul fiind făcut nu cu mult timp în urmă, de către Schela de Foraj Zemeș. „Școala noastră ființează în cartierul Lucăcești, unde nu mai există nici o bibliotecă publică. Așa că ne-am propus ca întreaga noastră colecție de carte să o punem și la dispoziția iubitorilor de lectură din zonă”, ne-a declarat Ioan Vîrgolici, directorul școlii. La aceeași școală se lucrează de zor la amenajarea unui laborator de chimie, care, odată cu începerea semestrului al II-lea, va fi pus la dispoziția elevilor. Pînă în prezent, cheltuielile s-au cifrat la aproximativ 50 milioane de lei, majoritatea fiind acoperite prin generozitatea unor sponsori. În continuare, proiectul și racordul la instalația de gaze naturale vor fi efectuate gratuit de către Distrigaz Nord – Sectorul Moinești, iar procurarea truselor de chimie se va face cu sprijinul Asociației Betania. (Mihai VIERIU)
Bibliotecă de școală gimnazială cu 27.000 de volume de carte
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.