Vineri, 8 iunie, Biblioteca Municipală ” Radu Rosetti” din Onești a organizat o serie de manifestări dedicate împlinirii unui an de la inaugurarea noului sediu. La eveniment au participat autorități locale, șefi de servicii din cadrul Primăriei, directori ai bibliotecilor din localitățile învecinate, bibliotecari și cititori.
„Datele statistice la un an după inaugurare demonstrează clar utilitatea acestui așezămînt, realizat în șase ani, cu fonduri de la bugetul local”, a spus viceprimarul Ioan Negoiță, amintind de numeroasele opinii împotriva construirii noului sediu pe care administrația locală le-a avut de înfruntat. Direcția Județeană pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural a fost reprezentat de publicistul Cornel Galben, care a lansat cu această ocazie și volumul „Ieșirea de siguranță”. „Biblioteca din Onești a ajuns un exemplu pentru instituțiile similare din țară”, a declarat Cornel Galben, declarîndu-se impresionat de fondurile pe care Primăria le-a alocat pentru achizițiile bibliotecii. Dacă în prima parte a manifestărilor publicul din sală nu a fost prea numeros, recitalul de canto susținut de soprana Anastasia Buruian, baritonul Oleg Ionescu și pianista Mihaela Spiridon a reușit să umple Aula Bibliotecii. (Romeo SĂLBATECU)
Lasă un răspuns