• toate informațiile sînt stocate pe CD-uri sau dischete, iar dacă studenții vor să citească o anumită carte nu trebuie decît să introducă discheta în computer și au datele căutate • biblioteca va fi gata abia la începutul anului universitar viitor
Ideea unei biblioteci virtuale a apărut în mintea profesorilor de la Universitatea „George Bacovia” în urmă cu trei luni, cu ocazia organizării la Sala de Atletism a Tîrgului Infotelecom. „Am văzut acolo un întreg sistem de echipamente ce pot contribui la dotarea unei biblioteci virtuale, iar din explicațiile primite de la dealeri am înțeles că această inițiativă este posibilă”, ne-a declarat prof. univ. Dumitru Bontaș, prorectorul Universității „George Bacovia”. El crede că biblioteca virtuală prezintă mai multe avantaje prin comparație cu o bibliotecă clasică. „Ea ar putea să ofere în raport cu biblioteca clasică o serie de servicii imediate de documentare și de imprimare a unor materiale existente în fondul de carte, astfel încît beneficiarul să poată studia la domiciliu”, ne-a declarat Dumitru Bontaș. O bibliotecă de acest gen are marele avantaj al spațiului. „Necesită un areal de depozitare foarte strîns. Gîndiți-vă că din fiecare volum avem nevoie doar de un singur exemplar, care să poată fi accesat prin computer de orice student”, a adăugat prorectorul.
Fondul de carte într-o bibliotecă virtuală înseamnă un CD, o dischetă sau alt tip de memorie cu spațiu foarte mic. Studenții pot prelua dischetele care conțin informațiile căutate, le introduc într-un computer montat în sala de lectură și citesc ceea ce îi interesează. Materialul inscripționat poate fi parcurs ușor de către studenți și apoi poate fi transferat pentru scanare, imprimare sau listare.
Cadrele universitare de la George Bacovia susțin că în toate celelalte instituții de învățămînt superior de stat sau particulare în care au călcat pînă acum nu au întîlnit o bibliotecă virtuală. „Mă miră faptul că nu am văzut biblioteci virtuale în alte părți, mai ales că este o inițiativă binevenită la nivel universitar. Prin intermediul acesteia, se poate prelua prin internet, contra cost, conținutul unor cărți, informații care sînt apoi transferate la noi, băgate în baza de date și, astfel, devin accesibile oricărui student conectat la calculator în sala de lectură”, a încheiat Dumitru Bontaș.
Biblioteca virtuală nu a fost încă finalizată. Ea va fi dată în folosință cel mai sigur la începutul anului universitar viitor. (C.Gh.)
Lasă un răspuns