~2 min lectură 0 comentarii

Bijuterii hand made, în liceele băcăuane

Redacția Ziarul de Bacău

O campanie de valorificare a obiectelor confecționate exclusiv din mână a fost demarată de voluntarii Fundației de Sprijin Comunitar (FSC) Bacău prin liceele băcăuane. Ideea a plecat de la acțiunile similare pe care unele firme renumite din cosmetică le desfășoară prin rândul liceenilor de mai mulți ani. „Ne-am gândit că și voluntarii noștri pot face așa ceva. Am observat că sunt foarte implicați în această acțiune, iar liceenii chiar au fost atrași de oferta noastră. Până la urmă, este și o modalitate bună de a ne promova proiectul. Ne bucură și faptul că profesorii sunt foarte deschiși față de inițiativa noatră și ne permit accesul în instituțiile de învățământ. De altfel, avem protocoale semnate cu toți directorii liceelor în care avem campania”, a declaral Andrei Dulgheru, coordonatorul proiectului.

Astfel, cei 40 de voluntari FSC cutreieră cele șase licee din Bacău incluse în acest proiect unde încerarcă să vândă liceenilor obiectele hand made. Oferta din acest an include bujuterii hand made – cercei, brățări impletite, cu mesaj și răvaș -, brelocuri în formă de inimioare, papioane confecționate din materiale reciclate primite din donații, cu mare succes la public, genți din blugi etc. Obiectele sunt proiectate și realizate exclusiv de către voluntarii FSC, pe care de atfel le au expuse și magazinul online special realizat pentru aceste acțiuni. Astfel, vizitatorii magazinului le pot viziona și eventual comanda, prețurile fiind aproapiate de cele ale pieței. Reamintim că o acțiune similară a fost desfășurată și anul trecut, de Sărbători, când inimoșii voluntarii au valorificat în întreg orașul peste 600 de produse confecționate hand made în proiectul ActivMozaic, reușind în acest fel să colecteze circa 3.400 de lei (43 de milioane de lei vechi), bani ce vor fi ultilizați în derularea activităților FSC. (Florentin RADU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.