Bijuteriile bijutierului-olar

De aproape o jumătate de secol mîinile sale mîngîie lutul cu gingășie, blîndețe și patimă. Din pămîntul galben a reușit să plămădească o lume fabuloasă, plină de mister. A creat și a lasat un stil propriu în arta ceramică. Lucrările sale înobilează acum colecții de artă particulare din întreaga lume. Adulat în străinătate, Anton Ciobanul nu a fost prea iubit de confrații de breaslă de acasă. Nu a avut cînd și, mai ales, cu ce să meargă la studii înalte, iar acest amănunt se pare că a cîntărit greu în ochii confraților de breaslă. După o activitate artistică de peste cinci decenii, Anton Ciobanu nu se află printre membrii de drept ai Uniunii Artiștilor Plastici din România. Mai apropiați i-au fost criticii de specialitate care, impresionați de meșteșugul românului ce a avut măiestria să transforme olăritul tradițional în artă, i-au recunoscut calitățile inconfundabile situîndu-l, prin operă, acolo unde îi este locul.

Mulți artiști din întreaga lume și-ar dori să aibă parte de cronici atît de favorabile cum a avut, de-a lungul întregii sale cariere, ceramistul Anton Ciobanu. De la Adrian Păunescu, cel care a publicat numeroase articole în revista „Flacăra” despre artistul băcăuan, pînă la emisiunile făcute despre și cu Anton Ciobanu, la postul de radio „Europa Liberă”, nu a existat jurnalist sau critic de artă care să fi scris despre ceramist fără să spună măcar cîteva cuvinte de laudă la adresa sa și a operei salei.

„Este neîndoielnic faptul că omul acesta s-a născut artist așa cum păsările cerului sînt, în felul lor, artiste. Respirația lui se mută în

bulgărele de lut și apă, se amestecă laolată cu sudoarea, iar ceea ce se naște e un fel de poem închinat aproapelui, o imagine plastică asupra lumii, a dragostei și maternității, a universului florilor, a muzicii. Muzica, de altfel, pare a fi dominantă a creației atît în ipostaza dansului, cît și a trimiterilor explicite la arta sunetelor. Așa se explică și aspirația către armonie, o armonie a formelor, dar și a culorilor.

Anton Ciobanu nu a avut vreme să-și șlefuiască talentul în atelierele

unor Academii sau ale unor iluștri sculptori ori ceramiști cu virtuți

decorative. El s-a construit singur, tenace, în căutări numai de el

știute, dar și trăgînd discret cu coada ochiului la marea lecție a

naturii. Ea l-a învățat cum să alcătuiască proporțional și sugestiv

forma, cum să o susțină plastic și cum să îi confere un tîlcă simbolic.

A și ratat, dar a și reușit. Fiind o structură de luptător, insuccesele l-au întărit adversitățile i-au fortificat crezul artistic. Apreciat de public, dar ignorat de confrați, Anton a încercat soluția exilului. Ani în șir a muncit din greu în Statele Unite, la Philadelphia, să-și poată încropi un atelier și un nume. Expozițiile l-au costat enorm, satisfacțiile nu au fost puține. Departe de țară, artiști notorii (Gheorghe Saru, Klara Tamas) nu s-au sfiit să expună alături de Anton Ciobanu la Washington.

Și, totuși, integrarea nu s-a putut realiza. Anton Ciobanu a revenit acasă”. …”Așa cum îl știu pe Anton Ciobanu, ferm în decizii și practic în acțiuni, am convingerea că revenirea sa la matcă are, simultan, semnificația întoarcerii fiului risipitor, dar și pe aceea a încetării exilului autoimpus în favoarea, benefică, a exilului interior. Bine ai revenit printre noi, Anton Ciobanu!”, spunea criticul de artă Valentin Ciucă în februarie 1998, la deschiderea celei de a 24-a Expoziții personale de ceramică a artistului Anton Ciobanu.

„Galerii de artă la Bacău cu operele lui Anton Ciobanu, iată un incontestabil cîștig cultural al orașului, dar și al țării, un loc privilegiat de întîlnire cu tradiția unui străvechi meșteșug, dar și cu soluțiile moderne ale timpului de astăzi”, spune același critic de artă în pliantul tipărit cu ocazia evenimentului ce va avea loc astăzi, la Galeriile de artă Anton Ciobanu. (Elena SOLOMON)