~2 min lectură 0 comentarii

Bilanț după sărbătorile de Paște: peste 700 de amenzi

Cristina Maria Nichita

Peste 200 de polițiști de la ordine publică, de la structurile de poliţie rutieră, dar şi de la transporturi, arme, economic, investigaţii criminale și de la alte structuri s-au aflat zilnic în stradă, în perioada mini vacanței de Paște. Bilanțul din perioada 06-09 aprilie numără intervenții la aproximativ 290 de incidente sesizate, din care 263 prin sistemul național unic de urgență 112.

„Efectivele Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău au acordat o atenție deosebită zonelor aglomerate, stațiunilor turistice și lăcașurilor de cult, în cele mai multe dintre acestea având loc manifestări religioase de amploare”, a declarat agentul principal Cătălina Crețu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Bacău.

Pentru abaterile de la normele legale, s-au aplicat 773 de  sancţiuni contravenţionale, în valoare de  327.295  de lei. Dintre acestea, 163 de amenzi au fost date pentru nerespectarea normelor prevăzute de Legea 61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

Cele mai multe, însă, au fost aplicate de polițiștii de la Rutieră, care au „tăiat” 703 procese verbale, au retras nouă certificate de înmatriculare şi au reţinut 76 de permise de conducere, majoritatea – 37 – pentru depășirea vitezei legale.

Conducerea IPJ Bacău spune că datorită mobilizării din aceste zile, la nivel judeţului Bacău nu s-au înregistrat incidente grave în timpul mini vacanței de Paște.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.