Sute de băcăuani au reclamat abuzuri la locul de muncă
• Inspectoratul de Muncă a primit cu aproape 200 de reclamații mai mult decît în 2003, cele mai multe dintre ele arătînd diversele abuzuri ale patronilor
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) din Bacău a fost anul acesta ținta unei adevărate avalanșe de petiții din partea populației. „Oamenii au trimis, în 2004, aproape 880 de sesizări, mult mai multe decît anul trecut, cînd am primit doar 700 astfel de documente prin care ni se atrăgea atenția asupra unor încălcări mai mult ori mai puțin ipotetice ale legislației muncii. Dintre acestea, majoritatea clară era adresată compartimentului de control relații de muncă, 37 celui de îndrumare angajatori și angajați, 23 celui de sănătate și securitate în muncă, în timp ce 26 erau adresate relațiilor cu publicul”, a precizat inspectorul-șef Ion Barbu.
Cele mai numeroase sesizări, circa 40 la sută, au avut ca obiect neplata unor drepturi bănești, de la cele salariale și pînă la indemnizații pentru concediu medical sau de odihnă. Alte petiții au mai vizat neîncheierea în scris a contractului individual de muncă sau modificarea sa în mod abuziv. „în cazul a 70 la sută din semnalări, petenții au fost repuși în drepturi, iar administratorii de la societățile incriminate, sancționați cu amenzi sau avertismente”, a adăugat directorul ITM.
Cu toate acestea, drumul de la semnarea unei sesizări și pînă la un efect concret produs de instituția sesizată poate fi lung ori, mai rău, înfundat. „Ne izbim anual de o serie de petiții cărora nu le putem da curs. Lumea pare să nu înțeleagă că nu mai sîntem în vremea prim-secretarului, cînd statul avea rolul de arbitru. Contractul de muncă e un act între două părți, angajator și angajat, intervenția unui terț nu e permisă. Astfel trebuie să învățăm a ne asuma unele responsabilități, în loc să dăm fuga inutil pentru a cere ajutorul statului”, a spus Ion Barbu referitor la problemele iscate între unii patroni și salariați, care nu mai pot fi rezolvate decît la tribunal. De altfel, în acest an, 29 de petiții au fost în mod greșit trimise Inspecției Muncii, ele fiind retransmise în termen legal instituțiilor în drept.
Mai există însă alte situații care pun Inspecția Muncii în imposibilitatea de a rezolva ceva. Din totalul sesizărilor înregistrate anul acesta, 14 nu conțineau date de identificare a semnatarului, fapt care a dus la clasarea lor. „Un statut ceva mai special îl au documentele cu date greșite de identificare. Din cauza lor, 58 de răspunsuri la sesizări au revenit la ITM, deoarece persoanele respective fie dăduseră adrese incorecte, fie nu mai locuiau acolo. Asemenea întîmplări ne dau de bănuit, în spatele lor putîndu-se afla tendințe răutăcioase, prin care anumiți indivizi, folosind date false, doresc să pună în situații dificile anumiți agenți economici cu care au ceva de împărțit”, a încheiat Ion Barbu. (Alin LEANCĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.