Bilanțul și predicția

Claudiu BOANGIU

A venit vremea bilanțurilor. Ce am făcut anul acesta, ce vreau să fac la anu’, de ce unele dintre cele ce mi le-am propus le-am finalizat, de ce altele tărăgănează, iar unele nu se mai pot face acum, că-i prea tîrziu? Ce oameni am mai întîlnit într-un an și pe cîți alții i-am uitat? Și, mai ales, ce îmi rezervă anul care stă să înceapă? Dacă toate astea ar avea răspuns, cred că viața ar fi de-a dreptul plictisitoare. Noroc că nu le știm pe toate dinainte, că am lua-o razna! Așa o fi? Cele ce țin de trecut ni le putem, în mare măsură, explica. Cît despre viitor… A devenit, și ăsta, oarecum, previzibil.

în cea mai mare măsură, cetățean supus legilor țării fiind, acestea îți influențează prezentul și viitorul. Tot ce pișcă-n țara asta, taxele, impozitele, prețurile utilităților, inflația, șomajul, puterea de cumpărare… Ne-am trezit cu o serie de măsuri bune, la începutul anului 2005. Una dintre acestea, cota unică de impozitare. Care trebuia să ne bucure pe noi la buzunare și să-i atragă, urmată fiind și de alte măsuri de stabilizare economică în completare, pe investitorii străini. Numai că lucrurile au luat o altă turnură. Asta ca să nu spun că au luat-o razna. Ne-am trezit cu noi taxe și impozite, dar, mai ales, cu majorarea celor existente. Zîmbetul ne-a dispărut de pe buze mai repede decît a înflorit. Recorelarea-recalcularea-majorarea pensiilor sau cum s-o mai fi numind a dat speranțe bătrînilor. Creșterile au fost însă infime și nu am auzit un pensionar care să folosească împreună cuvintele „pensie” și „mulțumit”. S-a spus și că vor dispărea măsurile populiste: subvenții, ștergeri de datorii, stoparea unor programe sociale și multe altele. Ei, aș! Opoziția a sărit la gîtul Puterii ori de cîte ori a crezut de cuviință. Printre ologeli politice, lupte pentru schimbarea președinților camerelor, o dubioasă răpire de ziariști, poticneli ale șefului Guvernului în fața Președintelui, venirea americanilor și greva de proporții a celor din învățămînt, care a făcut să crească salarii declarate bătute în cuie, că nu-s bani, a mai trecut un an. Circ a fost din belșug. Pîine, ioc. Dar spectacolul a ținut, de data asta, și de foame.

Se apropie Sărbătorile. în timp ce unii, indiferent de culoarea lor politică, fac bilanțul impotenței, alții își văd de treabă. M-a încîntat ideea celor care au gîndit ca un cor de copii să facă o vizită bătrînilor de la azil. Sau intenția celor care, voluntari, cîntă în stradă colinde, pentru a strînge de-un pișcot pentru orfani sau bătrînii bolnavi. Ce să mai spui de puștanii „prieteni ai muzicii”, care și-au înjumătățit cîteva săptămîni banii de pachețel, pentru a iți un zîmbet pe obrazul colegilor sinistrați din Asău, făcîndu-le un dar de Crăciun? Se spune că, în copilărie, avem capacitatea să vedem viața cu adevărat și, tot atunci, facem acumulări. Amintirea a ceea ce am făcut la vîrsta inocenței este o zestre, dată nouă de părinți și de cei ce ne înconjoară, pentru viață. Așadar, pentru puștanii care au asemenea oameni în jur, pot să sper, în nici un caz să prevăd, la un viitor mai bun, care se încearcă a fi sădit acum. Și dacă este adevărat că acțiunile din trecut ne determină viitorul, de ce să ne mai apuce pandaliile că vin o serie de noi scumpiri? Ce, nu asta se întrezărea? începem cu gazul și curentul electric. Bilanțul îl facem la sfîrșitul anului viitor. Previzibil, nu? au asemenea oameni în jur,

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!