Departe de zbuciumul orasului, la doua ore de mers cu masina, in tinutul Motosenilor se afla satul Poiana, pe care cu greu il poti zari chiar si pe harta. Distanta foarte mare de la soseaua principala, drumul greu accesibil si lipsa indicatorelor pot constitui adevarate ispite in incercarea de a patrunde in inima aceste comunitati. Insa, dupa jumatate de ceas de mers serpuit de-a lungul unei paduri desprinse parca din legenda, ajungi in mijlocul unei comunitati de crestini ortodocsi nu doar cu numele, ci si cu fapta. Oameni care, in ciuda dificultatilor materiale, au reusit sa dovedeasca valoarea si importanta credintei in fata tuturor incercarilor. Aici, in inima satului se afla biserica cu hramul „Cuvioasa Parascheva”, lacas de cult in care pina anul acesta, nu a poposit nici un ierarh. Acum, in plina sarbatoare, cind se implinesc 600 de ani de atestare documentara a Episcopiei Romanului, la Poiana a ajuns si binecuvintarea arhiereasca. Preasfintitul Ioachim Bacauanul, arhiereu vicar al Episcopiei Romanului, alaturi de parintele protopop Vasile Radu, si un impresionant sobor de preoti au oficiat slujba de resfintire a bisericii. S-a intimplat in ziua a patra a lunii lui brumarel, cind, spre mirarea tuturor, desi se anuntase ploaie, cerul s-a inseninat deasupra lacasului de inchinaciune, lasind norii sa vegheze doar imprejurimele Poienii.
Istoria bisericii din Poiana este una scurta. Biserica a fost construita in anul 1860 din scindura, acoperita cu tabla neagra. In decursul anilor tabla s-a slabit, iar scindura, invechindu-se, a inceput a putrezi si biserica nu mai putea servi rostului ei. De aceea, in anul 1957 sub indrumarea preotului Ioan Lupan, cu ajutorul material al credinciosilor si cu o contributie din partea Episcopiei a facut lucrari de reconstructie, pastrind stilul si forma bisericii. Tot in anul 1957 s-au renovat catapeteasma, icoanele si stranile. In vara anului 1958, lacasul de cult a fost sfintit de Preotul Protopop Herescu Enache si un sobor de sapte preoti. Cutremurul din 1977, dar si intemperiile vremii, au afectat biserica. A fost nevoie de tineretea si entuziasmului tinarului preot Muche Domide Marian care, din 2004, sustinut de arhimandritul Laurentiu Popa, staretul Manastirii Stanisoara (Vilcea), fiu al satului, dar si de credinciosii comunei, s-a apucat sa lucreze pentru refacerea acesteia. In decursul a patru ani, s-a schimbat acoperisul, s-a refacut tencuiala din interior, s-a schimbat dusumeaua, si s-au pictat pentru prima oara peretii interiori. Pe linga toate acestea, la care se adauga dotarea cu sfinte vase si vesminte noi, parintele Muche Domide a reusit, sustinut de credinciosii din parohie ca, in vara anului 2007, sa construiasca si o clopotnita noua. Eforturile tinarului preot din Poiana au fost rasplatite de Preasfintitul Ioachim Bacauanul, la propunerea protopopului Radu Vasile, cu acordarea rangului de iconom, unul dintre cele mai importante din activitatea unui pastor de suflete.
Nascut intr-un sat situat la alta extremitate a Episcopiei Romanului, la Stanita, PS Ioachim Bacauanul nu a trecut cu vederea nici scoala din comuna. Cu gindul la copii, inainte de agapa frateasca oferita de parintele Muche si de Primaria Motoseni, ierarhul de la Roman a lasat inscris cu creta, pe tabla: „Binecuvintari pentru cei ce invata in clasa aceasta!”, cuvinte pe care cei mici, le vor fi citit luni, 5 octombrie, mirati si ei, ca si parintii lor, ca, dupa dupa atitia ani, un episcop a ajuns si in mijlocul lor. O fila de istorie, pe care crestinii din Poiana Cuvioasei Parascheva au trait-o si au serbat-o asa cum se cuvine.
Lasă un răspuns