Birocrația, adevărată maladie de care suferă în continuare instituțiile băcăuane, a amînat luna trecută plecarea unui pensionar din Căiuți pe litoral, pentru odihnă și tratament. Deși Casa Județeană de Pensii (CJP) avea încă din 11 august confirmarea biletului cu pricina, ea a trimis-o beneficiarului cu o întîrziere ce i-a stricat acestuia planul de a prinde sfîrșitul verii în stațiune.
Dorin Arghir, care beneficiază de gratuitate pe biletele de tratament, a încercat să plece la Techirghiol în iulie ori august 2005. Deoarece nu s-a găsit pe lista de bilete afișată în holul CJP, bătrînul a sesizat neregula la CNPAS. „Biletul pe care l-am solicitat a fost acceptat la centru, cei de aici avînd obligația legală de a-mi comunica să vin să mi-l iau. Adresa lor, emisă pe 18 august, a fost pusă la dospit pe un birou sau prin vreun sertar, unde a zăcut cîteva zile bune. Oricum, scrisoarea a plecat din Bacău pe 26, conform ștampilei poștale, și a ajuns la mine abia pe 29 după-amiază”, a povestit omul. Ironia sorții sau a autorităților, mesajul îl informa pe Dorin Arghir că beneficiază de un bilet cu plecare pe 28 august, adică în ziua precedentă. „Am rămas interzis. Puteam ajunge la CJP în cel mai fericit caz pe 30 de dimineață, dar cine putea să-mi garanteze că nu voi fi întîmpinat cu «Regretăm, dar ați venit prea tîrziu»? în afară de asta, simțeam că-mi pierd orice entuziasm și dorință de a pleca să mă scald în apele tămăduitoare din lacul lui Tekir”, a mai spus pensionarul dezamăgit.
Cum s-a întîmplat așa ceva? Conducerea CJP Bacău a cam ridicat din umeri. „întîmplarea e regretabilă. Comunicarea CNPAS a ajuns la noi pe 11 ale lunii, dar răspunsul către beneficiar a fost trimis, într-adevăr, abia pe 26. Sîntem extrem de solicitați în această perioadă cu recalcularea pensiilor”, a încercat o justificare directorul instituției, Liviu Crețu, promițînd că se va încerca trimiterea lui Dorin Arghir tot la Techirghiol, dar la sanatoriu, luna asta, pe 15. (Alin LEANCĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.