Furnizorii de energie electrică atrag atenția că toți clienții casnici ar trebui să trimită, potrivit legii votate în Parlament, o declarație pe propria răspundere pentru a beneficia de prețurile plafonate la energia electrică, informează economica.net. Legea în cauză este acum la promulgare.
„Din păcate, legislația privind plafonarea și compensarea este neclară și poate produce efecte neplăcute asupra consumatorilor casnici. Potrivit art. 9 al noii legi de aprobare a OUG 119/2022, aflată la promulgare, beneficiază de plafonare clienții casnici la locurile de consum de domiciliu/reședință. Legea prevede că de acest preț plafonat se beneficiază o singură dată, la un singur loc de consum. Noi, furnizorii, nu avem de unde să știm dacă un loc de consum este de reședință sau de domiciliu, ceea ce se poate interpreta că, pentru a beneficia de plafonare, toți clienții casnici trebuie să transmită furnizorului declarația menționată în lege. Astfel, peste 9 milioane de români ar trebui să transmită furnizorului această declarație pe propria răspundere”, a declarat, la o întâlnire cu presa, Laurențiu Urluescu, președinte al Asociației Furnizorilor de Energie (AFEER).
Iată articolul cu pricina din legea de aprobare a OUG care a fost deja adoptată de Parlament și a fost trimisă la promulgare.
„La articolul I punctul 1, după alineatul (9) al articolului 1 se introduc cinci noi alineate, alineatele (10) – (14) cu următorul cuprins:
„(10) În cazul clienților casnici, prețul final facturat prevăzut la alin. (1) lit. a) și b), se aplică doar la locurile de consum de domiciliu/reședință ale clienților finali. Clientul casnic care are atât adresă de reședință, cât și adresă de domiciliu poate beneficia de prețul plafonat prevăzut la alin. (1) lit. a) și b) fie la adresa de domiciliu, fie la adresa de reședință, pe baza unei declarații pe proprie răspundere depusă la furnizor, privind faptul că nu beneficiază de preț plafonat pentru un alt loc de consum”.
„Mai mult decât atât, legea prevede ca plafonarea să fie aplicată începând cu luna ulterioară depunerii cererii, ceea ce înseamnă că ne putem aștepta la un val de cereri între momentul publicării legii în Monitorul Oficial și sfârșitul anului”, a mai precizat Urluescu.
Potrivit noii scheme de plafonare a prețurilor, începând cu 1 ianuarie 2023, clienții cu un consum lunar mai mic de 100 kWh lunar plătesc un preț final de 0,68 lei/kWh, cu toate tarifele și taxele, cei cu un consum cuprins între 101 și 255 kWh plătesc un preț final de 0,8 lei/kWh, cei cu un consum de până la 300 kWh plătesc 0,8 lei pentru primii 255 kWh și 1,3 lei/kWh pentru resul, iar cei cu un consum lunar de peste 300 kWh plătesc un preț plafonat la 1,3 lei/kWh pentru tot consumul.
man ole a zis
Stai ca nu inteleg. Autorii stirii faceau bine sa ofere lamuriri. Deci Ana are apartament in oras si o casa mostenita de la Manole la tara unde sta o ruda (tot Ana e proprietar). Deci Ana lu Manole pune cerere de plafonare pt bloc, iar ruda de la tara care cf articolului nu mai beneficiaza de plafonare, la ce pret plateste kwh??
Fratele de la tara a zis
Corect. Ruda plateste tariful de 1.3 kw/h pentru intreaga cantitae consumata.
Vlad Sinziana a zis
Ruda platestr la pretul din contract. Nici macar la 1,3 lei. Ala e tot pret plafonat!
Gheorghe a zis
De unde luam formularul și unde cum și când il depunem
Eu a zis
Intrati pe ANRE si-l descarcati. Aveti acolo si un comunicat de presa.
VALI a zis
Să sperăm că vor fi atât de isteți încât să poți trimite aceste declarații on-line la distribuitori,pt a nu face sărbătorile la poarta Eon!Dar ce facem dacă se publică amendamentul pe finalul anului?