Asociațiile de proprietari vor o mai bună colaborare cu furnizorii. în acest sens, administratorii doresc înființarea unor birouri sau desemnarea unor persoane abilitate în relația furnizor-asociații. Nu puține sunt cazurile în care administratorii se plîng de faptul că de cîte ori cer o informație furnizorilor de utilități sunt tratați foarte prost. „în fiecare lună mă duc să mă punctez cu furnizorii de utilități. Mi se pare corect ca atunci cînd le duc banii să verificăm împreună situația debitelor. De la CET mi s-a spus în față că nu au timp să stea de vorbă cu 200 de asociații, drept pentru care mi s-a dat un extras de cont din care nu am înțeles nimic”, spune administratorul Asociației de proprietari nr. 46. Aceeași situație se regăsesște și în relația cu E.ON GAZ. „De problemele asociațiilor de ocupă d-na Leuștean. Pe femeia asta nu o găsesc niciodată la sediu. Cînd am îndrăznit să o contactez pe telefonul personal m-a făcut cu ou și oțet, după care mi-a spus să o caut la sediu. Fără rezultat și de această dată. întîmplarea făcuse să-mi apară în factură niște bani în plus, care nu se regăseau în calculul făcut de mine. în final s-a dovedit că aveam dreptate, banii fiind trecuți la mine de la altă asociație”, spune administratorul. Președintele Asociației de proprietari nr. 105, Petrea Cocrea, are aceleași probleme. „De cîțiva ani, tot le propun furnizorilor de utilități să înființeze un birou pentru asociații. Ne confruntăm și noi cu fel de fel de situații care țin de relația furnizor-asociații și nu se găsește nimeni care să ne îndrume sau să ne lămurească în privința datornicilor sau a eșalonărilor la plată”, adaugă Cocrea. (Ramona IONESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.