~3 min lectură 1 comentariu

Biserica romano-catolică din Bacău a marcat Ziua Mondială a Comuncațiilor Sociale

Redacția Ziarul de Bacău

ts2.act.catolici
Decanatul Romano-Catolic Bacău a marcat, la sfârșitul săptămânii trecute, Ziua Mondială a Comunicațiilor Sociale, serbată în fiecare an pe 12 mai, printr-un simpozion organizat în colaborare cu Oficiul pentru Comunicații Sociale al Episcopiei Romano-Catolice de Iași. La acest eveniment au fost invitați ziariștii din Bacău, tematica abordată în cadrul simpozionului fiind dedicată activității lor, dar și relației pe care biserica o are, astăzi, cu presa.

„Evenimentul – a spus părintele decan de Bacău Isidor Dâscă -, a fost prilejuit de cea de a 47-a Zi Mondială a Comunicațiilor Sociale. Biserica afirmă că mijloacele de comunicare în masă pot oferi neamului omenesc mari binefaceri, întrucât prin natura lor rețelele mass media au rolul de a contribui la îmbogățirea sufletelor și la răspândirea împărăției lui Dumnezeu. De aceea, Biserica arată o grijă deosebită față de acest domeniu atât de important al vieții sociale, a proclamat un mare sfânt, pe Francisc de Salles (24 ianuarie), ca protector al jurnaliștilor și al scriitorilor și a instituit o Zi Mondială a Comunicațiilor Sociale, ziua de 12 mai”.

La simpozion, preotul Petru Tamaș a abordat tema „Cine suntem noi? (biserica catolică din Dieceza de Iași și din județul Bacău – n.n.)”, preotul Cornel Cadar a vorbit despre „Biserca și mijloacele de comunicare”, iar preotul Iosif Dorcu despre „Ce așteaptă Biserica de la jurnaliști”. Mesajul din acest an al Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea cu ocazia Zilei Mondiale a Comunicațiilor Sociale s-a intitulat „Rețelele sociale: porți de adevăr și de credință; noi spații de evanghelizare” și a fost dedicat mediului digital de comunicare, apreciat ca un contributor la „apariția unei noi «agora», a unei noi piețe publice și deschise în care persoanele împărtășesc idei, informații, opinii și unde, în afară de aceasta, pot să ia viață noi relații și forme de comunitate”.

La final, un grup de surori Pauline (o congregație misionară care are misiunea de a vesti Evanghelia și pe Isus Cristos, utilizând toate mijloacele de comunicare socială), au făcut o scurtă prezentare a activității lor în România și a editurii „Presa Bună”. De asemenea, toți participanții la simpozion s-au rugat împreună pentru cei care lucrează în presa scrisă, în televiziune sau radio, în cinematografie sau în spațiul web. Dezbaterea de la finalul evenimentului, pe temele puse deja în discuție, a adus noi idei, a conturat modul în care biserica și jurnaliștii pot colabora mai eficient în răspândirea în mase a Cuvântului lui Dumnezeu. Organizatorii simpozionului au propus, astfel, organizarea unui eveniment similar în viitorul apropiat, dar cu un caratcter ecumenic, împreună și cu Biserica Ortodoxă. (Petru DONE)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

1
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. U
    Un catolic
    13 mai 2013, 10:50
    0

    Felicit pe mai marii Bisericii Catolice din Moldova ca au facut un simpozion de ziua comunicatiilor sociale…dar nu am inteles din articol de ce…si ce au facut oamenii astia si de ce sunt cei mai reprezentativi in domeniul asta:)))))) Hai, pa-pa!

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.