~3 min lectură 1 comentariu

Biserica se implică în prevenirea delincvenței juvenile

Redacția Ziarul de Bacău

La finele săptămânii trecute, la sediul Protopopiatului Moinești, a avut loc cea de-a treia întâlnire din cadrul proiectului educațional „Viitorul depinde de tine!“, proiect ce își propune reducerea comportamentelor de risc și prevenirea victimizării în rândul elevilor. Activitatea, ce se înscrie în parteneriatul educațional dintre Protopopiatul Moinești și Liceul Teoretic „Spiru Haret“ din municipiu, a avut tema „Violența poartă întotdeauna o mască. Delincvența juvenilă: cauze și consecințe“. Invitați speciali la acest eveniment au fost șase elevi din cadrul Centrului de Reeducare Târgu Ocna, coordonați de profesorul psihopedagog Maria Alina Grozescu. În cadrul întâlnirii au fost abordate istoriile de viață ale minorilor internați în centrul de reeducare (mediul familial în care aceștia au crescut, parcursul lor școlar și anturajul), regulile și programul lor în cadrul centrului de reeducare, precum și planurile lor de reintegrare socială, dar și identificarea și conștientizarea cauzelor, împrejurărilor și condițiilor care au determinat săvârșirea de infracțiuni. „Proiectul «Violența poartă întotdeauna o mască», inițiat de Cabinetul de asistență psihopedagogică al Liceului Teoretic «Spiru Haret», în colaborare cu Centrul de Reeducare Târgu Ocna, își propune să contribuie la prevenirea violenței, dar și a comportamentelor de risc în rândul tinerilor. Prin intermediul dialogului cu persoanele private de libertate și prin reflectarea asupra conduitelor indezirabile adoptate de către tineri ce aparțin generației lor, liceenii participanți în proiect vor dobândi un tip de învățare experimentală, cu importante valențe formative“, a declarat prof. psiholog Iulia Parascan, coordonatorul proiectului. „Libertatea, atât timp cât este în strânsă legătură cu Creatorul nostru, Dumnezeu, nu poate să devină libertinaj. De aceea, este important să avem această legătură strânsă cu Cel de Sus, pentru că granița aceasta între libertate și libertinaj este foarte sensibilă. Biserica nu este niciodată cea care acuză, ea nu este un tribunal, ci este un spital. Prezența între noi a câțiva elevi de la Școala Nr. 7 ne face să conștientizăm cât de importantă este această libertate pentru noi“, a declarat pr. Costel Mareș, protoiereul Protopopiatului Moinești. La eveniment au fost prezenți și angajați M.A.I. – Tg. Ocna, ofițer Irina Naforniță din partea Inspectoratului de Poliție Bacău, agent Florin Leahu, de Poliția de Proximitate Moinești, Camelia Râncu, inspector pentru educație permanentă și mentorat la ISJ Bacău, prof. Adriana Căzănel, directorul Liceului „Spiru Haret“ Moinești, prof. psihopedagog Iuliana Stamate și prof. psihopedagog Cristina Taraș, de la C.S.E.I. nr. 2 Comănești

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

1
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. m
    messenger
    4 februarie 2013, 06:34
    0

    Inteleapta initiativa! Fie ca in aceasta colaborare intre oameni Dumnezeu sa lucreze in unitate pt a culege roadele!

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.