Știrile Zilei
18:25 [Economie]Aeroportul Internațional „George Enescu” Bacău face un nou pas către eficiență energetică: a fost semnat contractul pentru construirea primului parc fotovoltaic cu sistem de stocare 18:00 [Top Story]Femeie căzută pe drum, cu o rană la față a fost salvată de o patrulă de jandarmi, în Târgu Ocna 13:49 [Anunțuri]Comunicat CRAB: lucrări la conducta din zona Gării 11:50 [Locuri de muncă]Thermoenergy Group SA angajează prin concurs 11:24 [Anunțuri]Anunț public 09:01 [Actualitate]Tragedie pe DN12A, la Agăș! Un motociclist de 61 de ani a murit într-un accident 07:54 [Actualitate]Călin Georgescu, ridicat din trafic de DIICOT într-un dosar de înșelăciune de peste 1 milion de euro – UPDATE 07:35 [Economie]Baterie de 88 MW și 176 MWh la Buciumi. Unul dintre cele mai mari proiecte de stocare a energiei din România intră în linie dreaptă 07:11 [Top Story]Banii la Primărie, riscurile la clienți! Hotelul Central, deschis pentru ședințe foto contra cost, deși clădirea prezintă pericol de accidente 06:53 [Top Story]Simba Invest Bacău și-a redus afacerile cu aproape 44%. Compania a rămas însă pe profit 18:25 [Economie]Aeroportul Internațional „George Enescu” Bacău face un nou pas către eficiență energetică: a fost semnat contractul pentru construirea primului parc fotovoltaic cu sistem de stocare 18:00 [Top Story]Femeie căzută pe drum, cu o rană la față a fost salvată de o patrulă de jandarmi, în Târgu Ocna 13:49 [Anunțuri]Comunicat CRAB: lucrări la conducta din zona Gării 11:50 [Locuri de muncă]Thermoenergy Group SA angajează prin concurs 11:24 [Anunțuri]Anunț public 09:01 [Actualitate]Tragedie pe DN12A, la Agăș! Un motociclist de 61 de ani a murit într-un accident 07:54 [Actualitate]Călin Georgescu, ridicat din trafic de DIICOT într-un dosar de înșelăciune de peste 1 milion de euro – UPDATE 07:35 [Economie]Baterie de 88 MW și 176 MWh la Buciumi. Unul dintre cele mai mari proiecte de stocare a energiei din România intră în linie dreaptă 07:11 [Top Story]Banii la Primărie, riscurile la clienți! Hotelul Central, deschis pentru ședințe foto contra cost, deși clădirea prezintă pericol de accidente 06:53 [Top Story]Simba Invest Bacău și-a redus afacerile cu aproape 44%. Compania a rămas însă pe profit

Bisericile din Bacău au fost luate cu asalt de mii de credincioși

Redacția Ziarul de Bacău

• ca în fiecare duminică, ieri, mii de credincioși au mers la bisericile din Bacău pentru a se ruga și a aprinde o lumînare • cei mai mulți i-am găsit la biserica „Sfîntu Dumitru”, cea mai nouă și mai mare biserică din oraș • săracii n-au pierdut ocazia și au ieșit la vînătoare printre sutele de credincioși

Duminică de duminică, bisericile din Bacău sînt umplute pînă la refuz de mii de credincioși, care doresc să își petreacă în rugăciune cîteva ceasuri din existența lor zbuciumată. Fiecare creștin știe că timpul petrecut în biserică este parte din timpul dumnezeiesc, adică perioadă în care intră în contact direct cu veșnicia. O veșnicie petrecută în comuniunea sfinților, ale căror chipuri sînt pictate pe pereții interiori ai sfintelor lăcașuri. Un scurt pelerinaj la lăcașurile de cult din municipiul Bacău, scoate în evidență că există oameni care doresc să petreacă alături de Dumnezeu cîteva momente, uitînd de grijile lumești cotidine.

La biserica „Sfîntul Dumitru” din cartierul Narcisa, cea mai nouă și cea mai mare biserică din Bacău, sfînta Liturghie începe devreme. La ora 9.00, slujba e aproape de sfîrșit. Lăcașul, surprinzător de mare în interior, este plin de oameni. Mulți stau și afară. Slujba începe devreme, curge repede și aproape tot cartierul Narcisa vine să se roage aici. Privesc în jur și zăresc o mare de oameni. Chiar dacă pereții interiori ai bisericii nu au fost încă pictați, acest detaliu pare să nu-i deranjeze prea mult pe creștini. Cînd la „Sfîntul Dumitru” se încheie slujba Liturghiei, la biserica „Sfîntul Gheorghe”, din apropierea Pieții Sud, aceasta abia începe. Deși în interior se află instalații de aer condiționat, căldura este mare. O parte din oameni preferă să stea afară, la umbra zidurilor bisericii, sau adăpostiți sub copacii umbroși. Privesc și aici în jur. Oamenii, tăcuți, țintuiesc cu privirea locuri diverse. Unele chipuri par aproape inexpresive, pe fețele altora mai zărești cîte o lacrimă vărsată în amintirea cuiva, trecut, probabil, în lumea de dincolo.

Aproape de ora 10.00, lumînărarul sfîntului lăcaș era încărcat cu ofrandele celor care au trecut pragul bisericii. Mulți dintre cei care vin să se roage, din lipsă de timp sau din comoditate, preferă să cumpere cîteva lumînări și să le aprindă „de sufletul viilor sau al morților”.

Locul de rugăciune al unora, locul de „muncă” al altora

La biserica „Sfînta Treime” au început de ceva vreme lucrări de restaurare. De curînd, însă, muncitorii nu mai lucrează. Zidirea dezgolită de vechea tencuială nu-i oprește însă pe credincioși să vină și să asculte slujba. Vorbele preoților răsună în tot Cimitirul Central prin difuzoarele instalate în exterior. Și aici, în jurul orei 10.15, peste o sută de credincioși stau liniștiți și ascultă. Alții se retrag încet spre mormintele rudelor sau prietenilor îngropați la „Eternitatea”. Săracii își fac și ei apariția. Știu exact unde să meargă, să umble la sentiment. „Dați-mi, vă rog, un ban. Am nevoie de-o bucată de pîine”, auzi la tot pasul. Credincioșii întind fie o foaie de zece mii, fie direct ceva de-ale gurii. Invariabil, cealaltă mînă întinsă înșfacă rapid pomana. Apoi trec mai departe, spre o altă „victimă” miloasă.

După alte 20 de minute, locul din fața bisericii „Sfînta Treime” se golește. Slujba s-a terminat, iar credincioșii pleacă care-ncotro: unii spre case, alții mai zăbovesc cîteva clipe la morminte.

O atmosferă caldă am întîlnit și la biserica „Buna Vestire”, situată în Bistrița Lac. Modernă, dotată cu aer condiționat și geamuri termopan, biserica abia poate fi zărită de trecătorii care nu cunosc locul. Credincioșii se înghesuie înăuntru, fiindcă afară nu le-ar fi cu putință să audă slujba. „N-am pus difuzoare afară, ca să nu deranjăm locuitorii din zonă”, ne-a explicat deunăzi preotul paroh. Oamenii însă nu sînt deranjați cîtuși de puțin de acest neajuns. Vin aici cu plăcere și se roagă printre icoane.

Potop de oameni se îndrepta ieri dimineață și spre biserica „Sfîntul Nicolae”, situată în centrul orașului, recunoscută pentru corul său unic. Aici slujbele capăta o solemnitate deosebită datorită vocilor care dau răspunsurile la slujbă și rezonanței acustice a sfîntului lăcaș. Încîntarea pe fața creștinilor se poate citi și după predica evanghelică.

Un loc aparte, foarte des călcat de credincioși este și biserica „Precista”, singura ctitorie din Bacău aparținînd Voievodului Ștefan cel Mare și Sfînt. Cu înfățișarea exterioară schimbată, datorită țiglei noi montantă pe acoperiș, biserica așteaptă hramul de peste două săptămîni. Marea minune în contexul unei societăți bîntuite de sărăcie este dragostea cu care oamenii oferă, din puținul lor, un ban pentru ca biserica de care aparțin să fie mai frumoasă. Un dram de mîndrie pentru un lăcaș de cult, singurul loc unde fiecare poate veni să-și spună oful și să se roage cu nădejdea că Dumnezeu îl va asculta. (Constantin GHERASIM)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.