~2 min lectură 0 comentarii

Bistriţa-Năsăud: „Mascaţii” au pozat pentru noul calendar al Pro Lex

Redacția Ziarul de Bacău

„Mascaţii” din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud vor apărea în noul calendar pentru anul 2011 pregătit de sindicatul „Pro Lex”, filiala judeţeană, după ce în cele două ediţii anterioare au pozat pentru acest calendar doar poliţistele.

Liderul Pro Lex Bistriţa-Năsăud, Adrian Crăciunescu, a declarat joi, pentru AGERPRES, că la şedinţa foto, care a avut loc în poligon, au participat cei 12 angajaţi ai Detaşamentului de Protecţie şi Intervenţie Rapidă din cadrul IPJ, care au simulat diverse intervenţii, folosindu-se de armanentul şi maşinile din dotare.

„Nu am renunţat la poliţiste, la anul facem iarăşi cu ele. Ne-am gândit să nu se ajungă aşa, nu neapărat la o saturaţie… Şi colegii au spus: bagă şi pe altcineva, nu numai pe fete. Nu pentru că ar avea ceva împotriva lor, dar am zis că şi oamenii aceştia pot să reprezinte poliţia foarte bine, pentru că ei sunt cei mai spectaculoşi. Fetele sunt frumoase, au nişa lor de atracţie, dar ‘mascaţii’ sunt spectaculoşi”, a precizat Crăciunescu.

Calendarul, ce va fi lansat la începutul lunii viitoare, în format mic, va fi distribuit în 500 exemplare către membrii de sindicat şi colaboratorii Pro Lex. Banii pentru realizarea calendarelor provin din sponsorizări obţinute de la diverşi agenţi economici.

La prima apariţie a calendarului, în anul 2008, faptul că poliţistele din cadrul IPJ Bistriţa-Năsăud au pozat în uniformă a atras după sine o anchetă din partea Ministerului de Interne.

Primul calendar a fost folosit pentru atragerea de fonduri în scop umanitar, banii fiind destinaţi pentru a o ajuta pe sora uneia dintre poliţistele-model, care suferea de insuficienţă renală cronică.

Cel de-al doilea calendar a conţinut mesaje preventive şi a fost dedicat unei poliţiste din Bistriţa care a decedat în luna octombrie a anului trecut, în urma unui grav accident rutier produs în localitatea Rupea din judeţul Braşov. AGERPRES

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.