Blocarea posturilor rămase vacante în spitalele din județ a creat o adevărată criză de cadre sanitare. Deși ar avea dreptul să angajeze alte persoane în locul celor plecate, spitalelor le-a fost interzis acest lucru. în atare situație, personalul rămas abia se mai descurcă cu bolnavii.
Anul acesta, pînă în prezent, în cele șapte spitale publice din județ s-au înregistrat 208 concedii fără plată, marea majoritate pe o perioadă de un an. Din cei aflați într-un astfel de concediu, 17 sînt medici și au solicitat concediu pentru efectuarea rezidențiatului, 110 – asistente medicale, 64 – personal auxiliar. în mod firesc, pe locurile rămase astfel libere, legal, unitățile au dreptul să angajeze temporar alte persoane. în realitate, lucrurile nu stau așa. Spitalele au putut încadra alți salariați doar pînă la 1 iulie. De atunci, printr-un ordin al ministrului Sănătății, cu excepția celor unice, toate posturile vacante au fost blocate. în prezent, s-a primit aprobare numai pentru șapte posturi de medici. în Spitalul Orășenesc Comănești se impune angajarea a doi chirurgi, unul primar și altul specialist, precum și a unui pediatru, iar la Serviciul de Ambulanță din același oraș, a unui medic. Tot un post de medic este liber și trebuie ocupat neapărat la Serviciul de Ambulanță din Onești.
Și în mediul rural mai trebuie medici de familie, respectiv la Roșiori și Sascut Sat. Toate aceste posturi au fost scoase deja la concurs, unele chiar de mai multe ori. Dacă vor fi cereri pentru ele, iar doritorii vor reuși să obțină note de trecere la concurs, ele vor fi acoperite pînă la sfîrșitul anului, cel tîrziu. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.