Specialiștii Inspectoratului de Stat în Construcții (ISC) Bacău verifică în aceste zile stadiul în care se află structurile de rezistență ale blocrurilor care au fost incluse în programul de renovare a fațadelor exterioare. „Nu vrem să se acopere cu tencuială și var eventualele fisuri apărute în pereții exteriori ai clădirilor ce urmează să fie renovate”, spune Gheorghe Fesan, inspectorul șef al ISC Bacău. Acordul dat de ISC pentru începerea lucrărilor va putea reprezenta și o garanție pentru proprietarii imobilelor incluse în programul de renovare a fațadelor, care vor fi siguri că, odată ce apartamentele în care locuiesc au fost finisate la exterior, nu prezintă deficiențe majore în structura de rezistență. Pînă acum, în programul de renovare a fațadelor au fost incluse aproximativ 150 de blocuri din municipiul Bacău. Majoritatea acestora sînt situate pe străzile Mărășești, 9 Mai, Calea Republicii, Letea, Panselelor și Ștefan cel Mare. (E.S.)
Lasă un răspuns