Bogătașii Bacăului nu dau doi bani copiilor săraci

Redacția Ziarul de Bacău

Fundația de Sprijin Comunitar (FSC) Bacău a decis să prelungească cu încă o săptămînă campania „Ajută-i să meargă la școală!”. Demarată înainte cu cîteva zile de începerea anului școlar, campania ar urma să-i ajute cu rechizite, obiecte de îmbrăcăminte și încălțăminte pe copiii nevoiași, care nu au tot ce le trebuie ca să meargă la școală. Cei mai darnici s-au dovedit pînă acum băcăuanii de rînd, care au donat peste 15 milioane de lei și foarte multe obiecte necesare celor mici la școală. Deși organizatorii se așteptau ca firmele să fie mai darnice, acest lucru nu s-a întîmplat. Obiectele donate de băcăuani vor ajunge la copiii săraci în perioada următoare, la FSC fiind depuse aproape 30 de solicitări de la familii din Bacău și mai multe cereri de la unitățile de învățămînt din mediul rural. De altfel, cei care se vor bucura de rechizitele și hăinuțele donate vor fi copiii de la țară. Săptămîna viitoare, reprezentanții FSC se vor afla în satul Panu din comuna Stănișești, unde toți cei aproape trei sute de școlari vor primi un mic ajutor. Campania de colectare de obiecte pentru copiii săraci va continua săptămîna viitoare la Colegiul „Vasile Alecsandri”, unde profesorii și elevii se vor întrece în a deveni mai darnici. (Costinela BREAHNĂ)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.