~2 min lectură 0 comentarii

BOICOT: Consilierii locali PSD și PPU-SL nu vor participa la ședința extraordinară a Consiliului Local Bacău

Redacția Ziarul de Bacău

Consilierii locali ai Alianței Social-Umaniste (PSD/PP-USL) anunță că nu vor participa la ședința extraordinară a Consiliului Local Bacău – convocată pentru ziua de vineri, 26 martie 2021.

Aleșii spun, într-un comunicat de presă, că proiectele de hotărâre de pe ordinea de zi nu au un caracter de urgență și pot fi dezbătute la ședința ordinară a CL din luna în curs. „Pe cale de consecință, convocarea unei ședințe extraordinare cu câteva zile înainte de ședința ordinară a CL este neîntemeiată”, se afirmă în comunicat:

Grupul consilierilor ASU precizează că va participa la ședințe extraordinare de CL doar în situația în care proiectele inițiate vizează, de exemplu, urgentarea absorbției de fonduri europene, aprobarea de investiții prin Planul Național de Redresare și Reziliență sau soluționarea unor situații de urgență care – prin natura lor – nu comportă amânare.

Aleșii locali ai PSD/PP-USL apreciază în comunicat că nu se impunea convocarea, „în pripă”, a ședinței extraordinare de CL în contextul în care proiectele de pe ordinea de zi au ca obiectiv rezolvarea unor sinecuri în cadrul SSPM, societate a municipalității despre care – în campania electorală – actuala conducere a Primăriei decreta că o vrea grabnic desființată.

„În loc de lichidarea societății respective, administrația Viziteu a descoperit sinecurismul politic și, în numele împărțirii unor funcții bine remunerate în SSPM, forul deliberativ local este convocat – complet nejustificat – în ședință extraordinară. Grupul consilierilor ASU consideră că împărțirea sinecurilor nu este o urgență pentru Municipiul Bacău și poate suporta o amânare până la ședința ordinară a CL aferentă lunii curente. În acest context, atragem atenția că organizarea de ședințe extraordinare nefondate a devenit o practică păguboasă a actualului executiv local, repetată cu o nejustificată constanță în ultima perioadă”, se afirmă în comunicatul de presă.

Ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local convocate de primarul Lucian Daniel Stanciu Viziteu poate fi consultată aici.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.