Bolnavă de Parkinson, maestră la croșetat

• Aurica Mendel are 67 de ani și lucrează în fiecare zi cu acul, croșetul și andrelele • ea are această pasiune de peste 55 de ani și boala care o chinuie nu a reușit să pună capăt plăcerii femeii • nici măcar soțul ei nu a reușit să o convingă să lase croșetul din mînă

Aurica Mandel locuiește de aproape patru ani în azilul de bătrîni din Bacău. Împarte o cămăruță împreună cu dragostea ei de-o viață, Nicolae Mandel. Femeia are 67 de ani și de mică a fost mistuită de o pasiune: lucrul de mînă. Totul ar fi foarte normal pentru o femeie, dacă sănătatea i-ar permite. Dar Aurica suferă de o boală care îi îngreunează foarte mult lucrul. Parkinson sau boala tremuratului. „De meserie am fost strungar. Am lucrat 40 de ani la URA la strung și apoi la control calitate. În afară de serviciu, mi-a plăcut să croșetez, să împletesc și să cos goblenuri. Am făcut din această plăcere cea mai mare pasiune a mea. Totul a început de cînd eram mică, la mama mea acasă. Ea nu concepea ca noi, fetele, să nu învățăm să lucrăm cu acul, andrelele sau croșetul. La școală trebuia să fim cele mai bune. De atunci am prins o puternică pasiune pentru lucrul de mînă”, ne-a povestit femeia.

Din mîna ei au ieșit de-a lungul timpului o sumedenie de goblenuri, broderii mai mult sau mai puțin complicate, lenjerii de pat cusute de mînă, fețe de masă, mileuri de diferite dimensiuni, mănuși și costume. Aurica a lucrat de mînă 12 costume naționale, care au fost oferite Școlii 15 din Bacău. În fiecare zi, ea își dedică o parte a timpului acestei pasiuni. „De obicei îmi place să lucrez seara. Îmi pun păturile jos lîngă pat și lucrez, la lumina veiozei. De multe ori sînt așa de prinsă de ceea ce fac, încît nu mai am noțiune timpului și, cînd las ghergheful deoparte, e deja foarte tîrziu în noapte”, ne mai spune bătrîna de 67 de ani. Datorită vîrstei și bolii de care suferă, soțul Auricăi a încercat să o determine să renunțe la ac și ață, dar nu a avut nici un succes. „Nu o pot opri, deși are probleme cu ochii. Mă cert cu ea, dar, dacă nu lucrează o zi, suferă foarte mult. Din mîna ei ies niște lucruri într-adevăr deosebite. Pe timpul vechiului regim, chiar vindea unele din produsele realizate de ea”, ne-a mărturisit și Neculai Mandel.

Aurica lucrează goblenuri pe un gherghef vechi de 30 de ani, pe care a dat 11 lei. Ea l-a păstrat ca pe ochii din cap și este foate mîndră de el. Noile gherghefe, la 90.000 de lei, nu o încîntă . De la soacra ei, Aurica mai are o ciupercă de lemn, roasă de cari, pe care cîrpește ciorapii rupți. Boala îi dă destule bătăi de cap femeii care e nevoită să aibă răbdare pentru fiecare punct din goblen, iar în momentul în care mușchii încep să tremure, lucru devine foarte dificil. Dar ea nu se lasă și lucrează cu perseverență. „Cînd mă simt rău, îmi iau medicamentele și parcă, dacă am lucrul în mînă, suferința trece mai ușor”, ne mai destăinuiește pasionata de goblenuri. O parte din creațiile ei au luat drumul Germaniei, iar multe din lucrurile de colecție au fost expuse la București, la sediul Autorității Naționale pentru Persoane cu Handicap, unde s-a organizat o expoziție de lucruri create de persoanele instituționalizate. Exponatele Auricăi au fost admirate de toată lumea și considerate cele mai frumoase și cochete creații. Vedeta este o mănușă neagră croșetată, care seamănă foarte mult cu ornamentele de pe mîinile Madonei din videoclipul „Frozen”. Cel mai rapid goblen a fost lucrat de Aurica în 11 zile, iar cel mai greu, terminat după o lună și o zi de trudă, a fost „Cina cea de taină”.

Căminul a fost o alegere de bună voie

Aurica și Nicolae Mandel s-au mutat în cămin în urmă cu patru ani. Ei au locuit într-un apartament cu trei camere și au avut trei copii, doi băieți și o fată. Mezinul familiei Mandel a decedat în urma unui accident, iar bătrînii au hotărît să vîndă casa și să împartă banii, iar ei să se mute la azil. „Noi am hotărît să ne mutăm în cămin și cînd am luat această decizie ne-am gîndit foarte bine. Nu vrem să fim o povară pentru copii și să ne plătească ei datoriile. Copii nu trebuie să fie sursă financiară pentru noi. Ei sînt rodul dragostei noastre și trebuie să îi ajutăm cît putem. Noi ne-am bazat pe munca noastră, pe pensia noastră”, spune Aurica Mendel. Nicolae Mandel a cochetat o viață întreagă cu fotbalul. El este din

Timișoara și a copilărit cărînd sifon fotbaliștilor de la fosta mare echipă de fotbal de pe Bega, Ripensia. În 1953 a venit să își satisfacă stagiul militar în Bacău și atunci a cunoscut-o pe Aurica. S-au căsătorit și s-a angajat la URA ca frezor, apoi pe post de controlor calitate. Nicolae are 71 de ani și vorbește curent trei limbi străine: germană, maghiară și iugoslavă. Și-ar fi dorit să îi învețe pe tineri germana, dar nu a găsit amatori. „Am încercat cu nepoții mei, dar nici nu au vrut să audă. Așa că mă mulțumesc să citesc cărți în germană. Sîntem membri la Forumul German și mai vorbesc acolo”, ne-a mărturisit bătrînul.

În fiecare zi el merge pe stadion și urmărește antrenamentele jucătorilor de la FCM Bacău și este nelipsit de la meciurile oficiale. „Eu am pus bazele echipei de fotbal Aripile Bacău, actuala Aerostar. am fost antrenor în divizia C și arbitru de divizia B în zona Banatului și a Ardealului”, mai spune bătrînul.

Aurica și Nicolae Mandel sînt fericiți în căminul de bătrîni. În micuța lor cămăruță, ei încearcă să își facă viața cît mai frumoasă, pînă cînd vor părăsi discret această lume. (Claudiu TĂNĂSESCU)