La solicitarea Secretariatului de Stat pentru Persoanele cu Handicap, toate persoanele cu afecțiuni psihice și neuropsihice din căminele-spital din județ vor fi reexpertizate pentru a se stabili cît de grav sau nu sînt ele bolnave. „Aceste persoane nu au mai fost expertizate de Comisia Medicală din momentul în care au fost internate în centre. Rolul verificărilor este de a stabili modul în care starea lor de sănătate a evoluat, deoarece persoanele internate aici urmează tratamente și terapii stricte, sub supraveghere medicală”, ne-a declarat Rodica Pădureanu, inspector șef la Inspectoratul Teritorial de Stat pentru Persoanele cu Handicap (ISTH) din Bacău. Comisia Medicală de Evaluare a Capacității de Muncă se va deplasa în fiecare centru unde sînt internați astfel de bolnavi, controalele urmînd să dureze, în opinia directorilor de cămine, în jur de trei zile. În județul nostru sînt patru centre pentru bolnavii psihic la Vermești, Răcăciuni, Ungureni și Parincea, în care sînt internați 640 de bolnavi cu probleme mai mici sau mai mari. (C.T.)
Lasă un răspuns