Consiliul Director al FCM Bacău s-a întrunit ieri la sediul clubului, unde în urma unei ședințe care a durat mai bine de o oră, cei șapte membri prezenți, între care Ioan Răuță, primarul Sascutului, și Dragoș Benea, viceprimarul Bacăului, au căzut de acord privind transferul lui Bolohan de la Dinamo București. În aceeași zi, Mugur Bolohan a semnat pentru FCM Bacău un contract pînă în vara acestui an. Jucătorului de bandă stîngă îi expiră contractul cu formația bucureșteană în vară, atunci cînd conducerea clubului băcăuan va trebui să poarte o nouă rundă de negocieri cu Dinamo, în eventualitatea prelungirii șederii lui Bolohan la Bacău. Președintele Gheorghe Chivorchian ne-a declarat că este interesat de prelungirea contractului fotbalistului, „însă în vară datele problemei vor fi altele. Este vorba despre o grilă a jucătorului și de alți factori. Rămîne să vedem atunci cum ne vom înțelege cu Dinamo”. (Cristian BLĂNUȚĂ)
Lasă un răspuns