~2 min lectură 0 comentarii

Botoşani: Patru persoane decedate într-un accident feroviar

Redacția Ziarul de Bacău

Patru persoane – două femei şi doi bărbaţi – şi-au pierdut viaţa în urma unui grav accident feroviar produs, joi, pe raza localităţii Măşcăteni din comuna Albeşti. Ele se aflau într-un autoturism care a fost lovit în plin de trenul personal Iaşi-Dorohoi.

Potrivit şefului Serviciului Poliţiei Rutiere, comisarul şef Dumitru Zmău, accidentul s-a produs pe fondul unei neacordări de prioritate la trecerea la nivel cu calea ferată. Şoferul autoturismului, Eugen Darie, de 57 de ani, din Truşeşti, a oprit la trecere, însă, după câteva secunde, a încercat să îşi continue drumul, fiind lovit în plin de automotorul societăţii Regiotrans.

În urma impactului, maşina a fost împinsă pe calea ferată aproximativ 350 de metri. Şoferul autoturismului a fost proiectat din maşină pe calea ferată, decedând pe loc. Tot pe loc au decedat şi ceilalţi trei pasageri – Nicolae Rusu, de 43 de ani, Cristina Geanina Andrei, de 38 de ani, şi Maria Puciu, de 76 de ani, care au rămas încarceraţi printre fiarele contorsionate ale autoturismului.

„Accidentul este cel mai grav din 2010. Conducătorul auto nu a respectat semnificaţiile indicatorului instalat pe calea ferată fără bariere. A oprit, dar apoi a încercat să treacă înaintea trenului. Nu a reuşit. Conducătorul auto a fost catapultat din maşină, iar alte două persoane au fost decapitate. Este un gest iresponsabil din partea unui conducător auto”, a afirmat Zmău.

Lucrătorii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) au lucrat aproape două ore pentru scoaterea din maşină a corpurilor neînsufleţite ale victimelor.

„A fost o intervenţie dificilă, din cauza modului în care victimele erau încarcerate. Din păcate, persoanele erau decedate când am ajuns la faţa locului. Nu se mai putea face nimic, pentru că leziunile erau incompatibile cu viaţa”, a afirmat locotenentul Andrei Ciobanu de la ISU.

Trenul, care a fost blocat mai bine de două ore, şi-a continuat apoi cursa până la Dorohoi. AGERPRES

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.