Cupa României pentru Tineret, de la Mangalia, a avut ca eveniment complementar o adunare a Biroului Federal al Federatiei Române de Box, in care s-a luat decizia convocarii unei adunari generale pentru data de 24 mai. Pâna atunci vor fi trecut 45 de zile, atât cât prevede statutul FR Box ca interval intre anuntul de convocare si actiunea propriuzisa. Scopul AG este alegerea unei noi conduceri. „Este mare nevoie sa avem un cadru bine stabilit. Dupa cum se stie, presedintele ales anterior, Rudel Obreja, este suspendat de Asociatia Internationala de Box Amator (AIBA) pentru o perioada de cinci ani. Pe plan extrern, el nu-si poate indeplini prerogativele, iar noi avem nevoie de activitate internationala. Oficial, Rudel Obreja mai este presedinte, alaturi de cel pe care l-a desemnat oficial sa-i preia sarcinile, Vasile Câtea. Daca vreti, este ceva asemanator cu situatia mea la SCM, când eu – director de drept -, impart scaunul cu dl. Sarban, numit si el oficial, in anumite circumstante”, ne-a declarat Relu Auras. (P.K.)
Lasă un răspuns