~5 min lectură 0 comentarii

Box, Campionatele Europene de Seniori – Lotul României pleacă de la Bacău la Minsk, însoțit de mari speranțe

Redacția Ziarul de Bacău

sport.box

Înainte de a pleca la Minsk, via București, Lotul reprezentativ de pugilism al României a susținut o conferință de presă la sediul SCM Bacău. În afară de cei șase sportivi – Mihai Nistor (CSM Bacău 2010), Bogdan Juratoni (Dinamo), Alexandru Cuciureanu (CSM Bacău 2010), Răzvan Andreiana (Dinamo), Orlando Chirvase (SCM Bacău) și Ovidiu Berceanu (CSM Reșița) – și de antrenorii coordonatori ai lotului, Relu Auraș și Marian Simion, au fost prezenți înalți oaspeți. În primul rând – Leonard Doroftei, președintele FR Box, și Vasile Câtea, vicepreședinte al FRB și consilier al minstrului Sportului; apoi, subprefectul Dorian Pocovnicu și vicepreședintele CJ, Ionel Floroiu; reprezentându-l și pe primarul Romeo Stavarache, care n-a putut onora invitația – viceprimarul Vasile Tescaru, reprezentantul Primăriei în CA al SCM Bacău; nu în ultimul rând, Gabriel Lupu, atât ca director al CSM 2010 (club care dă o treime din lot), cât și ca șef al Direcției Sport din cadrul Consiliului Local. Cu toții au fost prezentați de Relu Auraș, un nod central a tot ceea ce se întâmplă în boxul românesc și sportul băcăuan.

Totul e în ordine din punct de vedere sportiv…

Așa cum au subliniat Leonard Doroftei și Relu Auraș, lotul s-a pregătit foarte bine în ultima jumătate de an. Săptămânile trecute, România a susținut două cantonamente legate, pregătindu-se peste granițe cu loturile Rep. Moldova, Mongoliei și Ucrainei. Reprezentativei i se alăturase între timp și Mihai Nistor, campion mondial împreună cu echipa kazahă Astana Arlans. „În ultima lună, la cererea președintelui Doroftei și a vicepreședintelui Vaștag, m-am ocupat împreună cu Marian Simion de lot. Sunt convins că Marian va izbuti ca antrenor ceea ce a reușit ca sportiv”, a spus Relu Auraș. Simion, în cuvântul său, a părut destul de încordat, pe umerii săi stând o mare răspundere: „Este cea mai importantă competiție la care voi participa în calitate de antrenor. Trei dintre sportivii noștri – Juratoni, Andreiana și Nistor -, sunt capi de serie, de aceea au teoretic un drum mai ușor spre medalii. Avem nevoie de o evoluție bună, de un start bun spre JO din 2016, care sunt obiectivul meu principal”. E drept, inițial lotul României nu avea obiectiv la Minsk (CE vor începe pe 3 iunie), dar așteptările publicului sunt mari, după ce nouă echipă a venit la conducerea Federației. „Ei reprezintă România, trebuie să dea totul pentru a aduce onoare țării noastre”, a spus Vasile Câtea. Leonard Doroftei a spus că are mare încredere în Marian Simion și mai ales în Relu Auraș: „Aici, la Bacău, s-a făcut totul pentru ca acest lot să readucă performanța, sportivii trebuie să lupte cu tot sufletul pentru a răspunde speranțelor ce sunt puse în ei. Le mulțumesc dlui. Relu Auraș și oficialitătilor din Bacău pentru sprijinul pe care ni l-au acordat. Naționalele de dinaintea Mondialelor, din august, vor fi tot în orașul dvs., ceea ce înseamnă încă un sprijin din partea Bacăului. Boxerilor le spun că este cea mai importantă perioadă din viața lor și trebuie să facă tot ce ține de ei pentru a prinde trenul. Sper să ne vedem tot aici, cu șampanie pe masă”. Mihai Nistor, din partea sportivilor, a promis că „vom da pe ring totul și sperăm să ajungem cu toții pe podium sau cât mai aproape”.

… Și al susținerii administrative

Dorian Pocovnicu, subprefectul Bacăului, și-a exprimat din nou pasiunea pentru box, mai ales că a practicat această disciplină în tinerețe, timp de doi ani. „Îmi amintesc că în 1995 i-am luat atunci un interviu marelui campion Leonard Doroftei, în calitate de reporter. Am rămas alături de box și încerc să sprijin cât mai mult boxul băcăuan și, implicit, pe cel național, dacă Bacăul înseamnă din nou atât de mult, datorită lui Relu Auraș. Sportivilor le doresc succes”. Vicepreșdintele CJ, Ionel Floroiu, a divagat puțin, dar a stârnit interesul cu meciul lui Froch (învingătorul lui Bute), disputat în seara de luni. „A fost ca meciul lui Doroftei din urmă cu zece ani. Aveți în față exemplele cele mai bune – mă refer la Doroftei, Vaștag și Marian Simion -, pentru a putea ajunge ca ei. Din partea noastră, tot sprijinul și urările de succes”. Viceprimarul Tescaru a reafirmat sprijinul Primăriei, fiind întărit de Relu Auraș, care a spus că fără sprijinul administrației locale, Bacăul n-ar fi vârful boxului românesc. Gabriel Lupu, președintele CSM 2010, a spus: „Îi cunosc foarte bine pe unii dintre boxeri, mai ales pe cei doi de la clubul meu. Sunt oameni deosebiți și vor fi modele pentru noi generații de boxeri. Nistor și Cuciureanu au devenit produse ale Bacăului și vrem să-i ținem aici pentru a-și transmite valoarea sportivă și umană altor generații de sportivi băcăuani”.

Peter KELMANN

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.