– mai multi braconieri au fost prinsi in urma unui control organizat al institutiilor statului impreuna cu CRE – politistii au intocmit doua dosare penale, au confiscat toate ustensilele de braconaj si au fost redate mediului natural 70 kilograme de peste
Madalina ROTARU/Stefan POPA
O ampla actiune de combatere a braconajului piscicol derulata la sfirsitul saptaminii trecute pe Lacul Racaciuni, judetul Bacau, s-a soldat cu distrugerea mai multor ambarcatiuni ilegale si confiscarea a sute de metri de plase monofilament si textile, dar si cu dosare penale pentru braconaj.
La activitate au participat echipe de la Inspectoratul de Politie Judetean (IPJ) Bacau in colaborare cu Inspectoratul de Jandarmi (IJJ), Gruparea de Jandarmi Mobila Bacau, Agentia Nationala de Pescuit si Acvacultura (ANPA) si Centrul Regional de Ecologie (CRE) Bacau, cel din urma fiind custode al ariei de protectie speciala avifaunistica „Lacul Racaciuni”.
„La primele ore ale diminetii de simbata, 25 august, pe malul estic al lacului Racaciuni, in golful de la Racatau si-au facut aparitia zeci de politisti si jandarmi. Citiva braconieri surprinsi pe apa au fugit abandonind plasele si barcile, unul dintre acestia fiind insa prins cind a iesit la mal. In timp ce mai multe echipe verificau malurile pentru a descoperi ambarcatiuni sau adaposturi ori pentru a controla pescarii sportivi, cele trei barci cu motor angrenate in activitatea de combatere, ale IJJ, ANPA si CRE au strins plasele intinse pe tot lacul.
Echipa CRE a gasit in plase zeci de exemplare de crap cu greutatea intre unul si doua kilograme. Pestii au fost eliberati, dar efectele plaselor monofilament sint evidente. Chiar daca pestii sint vii, acestia sint taiati si au inotatoarele distruse de firele de nailon.
Actiunea de simbata de la Racaciuni a fost un real succes, in special prin numarul mare de ambarcatiuni artizanale distruse. Braconierii vor fi impiedicati cel putin pentru o perioada sa umple lacul de plase, dar astfel de actiuni pentru combaterea braconajului si descurajarea braconierilor trebuie desfasurate constant”, a relatat Gabriel Gritcu, coordonatorul CRE Bacau.
Dosare penale pentru braconieri
Echipele de control i-au prins pe Vasile G., de 59 de ani, din Horgesti si Gica B., de 66 de ani, din judetul Neamt pescuind cu plase monofilament, intr-o ambarcatiune artizanala, din lemn. Le-au confiscat sapte kilograme de somn si salau.
Pe Mihai M., de 37 de ani l-au prins cu o ambarcatiune din fibra de sticla si motor si 25 kilograme de peste de diferite specii, pluz zece plase din fir textil. Alte opt persoane au fost prinse pescuind fara permis de pescuit. Politistii au intocmit doua dosare penale pentru folosirea plaselor monofilament si braconaj.
Toate barcile, plasele cu fir textil si plasele monofilament au fost confiscate. Din apa au mai fost ridicate alte zece barci artizanale si 25 plase cu monifilament. Cele 70 kilograme de peste gasite asupra braconierilor au fost redate mediului natural.
FOTO: CRE Bacau
ioan a zis
braconierii la PUSCARIE !!!!