~2 min lectură 4 comentarii

Bradul de Crăciun se aprinde pe 1 decembrie. Loredana si Connect-R vor cânta la eveniment

Gabi MIHAI
Bradul a fost adus în Piața Tricolorului

Pentru că este Anul Centenarului, autoritățile locale au devansat aprinderea bradului de Crăciun care avea loc de regulă în ajun de Moș Nicolae. În acest an, aprinderea lui și a instalațiilor din oraș va avea loc pe 1 Decembrie, în Piața Tricolorului, acolo unde deja bradul a fost instalat și a început ornarea lui. Acesta are o înălțime de 20 de metri și a fost adus de la Comănești, de la Ocolul Silvic. Achizițonarea lui a costat 2.000 de lei. „Ornamentele care au început să fie instalate vor urma o linie simplă. Avem elemente decorative variate și credem că va fi mai frumos decât cel de anul trecut”, a declarat Niu Zaharia, directorul Societății de Servicii Publice Bacău. Ornarea bradului se va face în colaborare cu o firmă de la Cluj care a adus și o parte din ornamente. Programul de 1 Decembrie va începe la ora 16, când la scena care se va amplasa în fața Prefecturii Bacău vor urca ansambluri și grupuri de copii din Bacău. La ora 17 are loc aprinderea bradului, iar de la 17.30 vor începe concertele. Dintre artiștii anunțați vor urca pe scenă Connect-R, GUZ, Florin Vasilică și Loredana cu band-ul ei.

În acest an, pe clădirea primăriei nu se va mai regăsi funda roșie, ci se va opta pentru culorile tricolorului, pentru a aminti de tema centrală a manifestărilor, Centenarul Marii Uniri.

Programul complet pentru 1 Decembrie:

ora 11.00 – defilare cu personal și tehnică militară

ora 16.00 – momente artistice

ora 17.00 – aprinderea bradului de Crăciun

ora 17.30 – Florin Vasilică

ora 18.15 – GUZ

ora 19.00 – Connect-R

ora 19.30 – Loredana

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

4
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. 1
    1233
    29 noiembrie 2018, 15:04
    0

    Prima paradă militară de când e nimicula… o dat domnu’

  2. p
    paycho
    29 noiembrie 2018, 18:13
    0

    bani sparți pentru nimic…..despre capitala tineretului FIASCO numai vorbește nimeni.au fost evenimente de week end cu mediatizare mai mare decât evenimentul lui necula întins pe un an.dizgrațios….dar dacă obștea se mulțumește cu becuri aprinse și hipstereală ieftină și nu cere investiții și infrastructuri majore o să mai stea necula încă zece ani.toată moldova crește iar noi emigrăm.

  3. 1
    112
    30 noiembrie 2018, 06:04
    0

    Bani pentru tichetele de vacanță pentru toți angajații primăriei nu se găsesc, doar pentru,, unii”, dar pentru,, circ” se găsesc bani!

    1. S
      Stan
      1 decembrie 2018, 10:32 răspuns pentru @112
      0

      Exista si firme private in Bacau. Incearca acolo.
      Acolo e mai greu si sa stai degeaba, sa iei si salariu mare si tichete de vacanta dar merita sa incerci experienta.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.