Cu doar trei săptămîni înainte de încheierea termenului de depunere a solicitărilor de repunere în posesie a bunurilor confiscate de comuniști, în multe dintre comunele județului nici măcar nu au fost constituite comisiile locale de retrocedare. Gheorghe Hură, secretarul Prefecturii Bacău, spune că, potrivit prevederilor noului pachet de legi privind proprietatea, data de 30 august era stabilită drept termen limită pentru înființarea comisiilor de specialitate care ar urma să se ocupe repunerea în aplicare a revendicărilor înaintate de foștii proprietari. „Potrivit legii, comisiile respective ar fi trebuit să fie constituite din primar, viceprimar, secretarul comunei, agenții agricoli și cîțiva reprezentanți ai foștilor proprietari, în funcție de dimensiunea localității. La această oră există în județ 34 de localități în care aceste comisii nu au fost înființate”, a precizat Gheorghe Hură. Secretarul general al Prefecturii Bacău a adăugat că, de săptămîna viitoare, vor fi organizate în mai multe localități ale județului întîlniri zonale în care primarii vor dezbate prevederile cuprinse în noul pachet de legi privind proprietatea. (Elena SOLOMON)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.