O persoană a murit şi alte trei au fost rănite duminică, în jurul orei 13.00, după ce maşina în care se aflau a fost lovită de un automotor cu un vagon care circula pe ruta Braşov-Zărneşti.
Accidentul a avut loc la trecerea de cale ferată, la ieşirea din Râşnov spre Zărneşti. Autoturismul cu număr de Vaslui condus de un tânăr de 25 de ani nu s-a oprit, cu toate că trenul se afla la circa 40 de metri distanţă avertizând prin semnale sonore apropierea, susţin martorii.
Cele patru persoane aflate în maşină cu vârste cuprinse între 22 şi 28 de ani, trei băieţi şi o fată, se pare că nu au ţinut cont de avertizările mecanicului şi au încercat să treacă, a declarat pentru AGERPRES, plutonierul Angelica Politic de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Braşov.
Maşina a fost târâtă aproape 150 de metri, iar în urma impactului şoferul în vârstă de 25 de ani a murit pe loc. Ceilalţi trei tineri au fost răniţi grav, fiind transportaţi cu trei echipaje SMURD la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă la Unitatea de Primire Urgenţe pentru investigaţii. AGERPRES
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.