Grupul BRD Bacău – sucursala Băncii Române pentru Dezvoltare – Groupe Société Générale a anunțat deschiderea și în Bacău a unei unități bancare „BRD Express”. Noua agenție – pentru care a fost găsită o locație pe Bulevardul Unirii – face parte, prin organizare și serviciile oferite, dintr-un nou concept în relația băncii cu clienții persioane fizice, care se bazează pe trei caracteristici-cheie: proximitatea față de clientela potențială, simplitatea și rapiditatea operațiunilor și confortul clientului. Conceptul a fost lansat la începutul lunii octoimbrie, cînt în București și alte cîtva orașe au fost deschise unități BRD Express.
Noile agentii sunt unități mici, plasate, în funcție de necesități, atît stradal, cît și în interiorul unor instituții precum universități, ministere sau în centre comerciale. Mai rapide și practice pentru clienți, agențiile noi beneficiază de „ghișeul universal”, care procesează toată gama operațiunilor curente, de formularistică și proceduri de lucru simplificate. în fiecare unitate, programul consilierilor de clientelă și al casierilor este adaptat în așa fel încît să permită servirea clienților potrivit unui orar de lucru prelungit și flexibil. Inovante și în ceea ce privește designul, noile agenții au tradus conceptul „BRD Express” într-un proiect arhitectural în scopul de a crea un spațiu confortabil, primitor și luminos. Echipa de designeri s-a inspirat din standardele Société Générale, preluînd ultimele noutăți în materie de design al unităților bancare din Franța. Dezvoltarea și densificarea rețelei de unități BRD – GSG reprezintă o miză importantă pentru poziționarea băncii pe piața de retail, determinată de mai mulți factori, între care creșterea concurenței, dar și existența unui număr semnificativ de potențiali clienți. Procesul de extindere a rețelei BRD – Groupe Société Générale va continua pînă la sfîrșitul anului 2004 cu deschiderea a 25 de noi unități bancare, obiectivul băncii fiind acela de a avea, în 2006, o rețea de peste 300 de unități.
BRD – Groupe Société Générale este cea mai mare bancă privată din România, cu active de aproape 2,5 miliarde de euro și 1,45 milioane de clienți. BRD – Groupe Société Générale a înregistrat, în primele nouă luni ale anului, un profit net de 60,7 milioane de euro, în creștere cu 39% față de 2003. Tot la nouă luni, volumul creditelor acordate populației se ridica la 18.697 miliarde de lei, în creștere cu 58% față de aceeași perioadă a anului precedent, în timp ce depozitele au înregistrat o progresie de 33%, situîndu-se la 37.915 miliarde de lei. (Petru DONE) situîndu-se la 37.915 miliarde de lei. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.