Prima bancă din România ( cu sucursală în Bacău) care afișează dobînda anuală efectivă (DAE) aferentă creditelor de consum este Banca Română pentru Dezvoltare – Groupe Societe Generale. Banca a spart tăcerea vizavi de acest subiect, după ce de la începutul acestui an a intrat pe rol Legea creditelor de consum și obligativitatea ca beneficiarii de credite să afle din start nivelul dobînzii, al taxelor și comisioanelor pe care le vor plăti anual. Legea a fost considerată, de creditori, confuză și, în acest fel, au refuzat să se conformeze. Pentru că băncile lucrează și cu rețelele comerciale, DAE trebuia afișată și la raft, pe produsele vîndute cu plata în rate. Dar nici vînzătorii nu s-au conformat peste tot. Astfel, dacă în București, în unele magazine pe etichete apare și DAE, în Bacău, de exemplu, nici ieri nu puteai citi această dobîndă în clar alături de obiectul de pe raft.
BRD – GSG a lansat, pe site-ul propriu, la rubrica „întrebări frecvente” răspunsuri la mai multe întrebări legate de DAE. Nu trebuie decît să înscrii cele trei inițiale DAE în motorul de căutare al paginii și vei ajunge ușor la aceste răspunsuri. „Ce este dobînda anuală efectivă (DAE)?” – iată, firesc, prima întrebare. „Este o dobîndă calculată pornind de la caracteristicile unui credit, care conține toate costurile asociate cu creditul respectiv: Dobînda anuală, costul asigurării, comisionul de analiză a dosarului – vine răspunsul. Această dobîndă anuală efectivă trebuie obligatoriu să fie prezentată în toate ofertele de credit de consum”.
La ce folosește DAE, dacă toate ofertele de credit trebuie să conțină DAE, dacă dobînda are influență asupra ratelor de plată și de ce a fost impusă includerea DAE în ofertele de credit – sînt următoarele întrebări. Pentru că serviciul oferit de bancă, în acest sens, se încheie cu întrebarea dacă se poate afla DAE aferent unui credit BRD utilizînd simulatorul din site, este folosit un exemplu de utilizare. Pentru exemplificare – în cazul în care un client în vîrstă de 24 de ani solicită un credit de 100 de milioane de lei acordat pe o perioadă de 48 de luni cu o dobîndă anuală de 24% rambursabil în plăți lunare egale și pentru care banca solicită un comision de 4% din valoarea creditului, DAE este de 31,82% pe an, cu asigurare de deces / invaliditate sau de 29,32 % pe an, fără asigurare de deces / invaliditate. Similar, pentru un credit de 2.500 de euro/dolari acordat pe o perioadă de 48 de luni cu o dobîndă anuală de 9,9% și un comision de analiză a dosarului de 6%, DAE este 15,38% pe an cu asigurare de deces / invaliditate sau 14,07% pe an, fără a ține cont de asigurarea de deces / invaliditate.
Dobînda anuală efectivă aferentă unui credit de consum BRD poate fi aflată prin tipărirea (printarea) graficului de rambursare generat de simulator. Acest simulator poate fi găsit cu cîte un simplu clic pe butoanele „Persoane fizice – credite – credite de consum”, după care simulatorul se deschide într-o fereastră separată. (Petru DONE) 6%, DAE este 15,38% pe an cu asigurare de deces / invaliditate sau 14,07% pe an, fără a ține cont de
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.