Mediatizate excesiv pe toate canalele de televiziune, volume precum „De ce iubim femeile” de Mircea Cărtărăscu, sau „Singur sub duș” de Dan Chișu au rupt gura tîrgului și în librăriile din Bacău. Bune sau rele, băcăuanii le-au achiziționat fără a se uita la preț. „Practic, se vinde ceea ce se face cunoscut la televizor. Bună, rea, cartea respectivă se vinde.Cum apare un scriitor cu o nou volum la o emisiune TV, la Dan Diaconescu, sau în altă parte, cum vin oamenii, a doua zi, și cer respectivul volum. La noi, între cele mai vîndute cărți se află cea a lui Ion Cristoiu «Istoria ca telenovelă», care s-a epuizat foarte repede. La fel de repede s-au vîndut și «Codul lui Da Vinci» de Dan Brown, «De ce iubim femeile» de Mircea Cărtărăsc, sau «Singur sub duș» de Dan Chișu”, ne-a declarat unul din librarii băcăuani. De altfel, cărțile menționate mai sus figurează în topul celor mai vîndute volume în multe librării din Bacău. Ceea ce este interesant anul acesta este că publicitatea televizată reușește să facă ceea ce criticii de carte nu reușesc nici după zeci de cronici în revistele culturale. Motivul e cît se poate de simplu: nici intelectualii nu prea mai au timp să citească, preferînd să se informeze tot la televizor, deoarece „marea majoritate a celor care cumpără cărți din librării sînt intelectuali”, după cum ne-a explicat unul din librarii cu experiență ai Bacăului. Pe lîngă asemenea gen de publicații, adresate unui segment de cititori, la fel de căutate sînt și ghidurile de conversație în limbi străine, cele mai rîvnite fiind, în opinia librarilor băcăuani cele în italiană, spaniolă și engleză. în privina hărților turistice, nelipsite în această perioadă a anului, băcăuanii s-au arătat interesați de Grecia, Italia, Țările Nordice și Franța. (Constantin GHERASIM)en de publicații, adresate unui segment de cititori, la fel de c
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.