Deși, inițial, conducerea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate a promis că va aloca măcar 15 la sută din buget pentru asistența medicală primară (medicina de familie), pînă la urmă aceasta va beneficia și în 2006 de numai 8-9 la sută. Mai mult decît atît, deocamdată, suma rezervată medicilor de familie în 2006 este chiar mai mică decît a fost plătită acestora în 2005. Anul trecut, Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Bacău a achitat medicilor de familie 139,5 miliarde lei. Pentru acest an are la dispoziție 118,7 miliarde lei. „Valoarea punctului este deja subevaluată. Ajungi să faci o urgență și să nu cîștigi nici cît ai cheltuit cu materialele sanitare pe care le-ai consumat. Pînă acum nu s-a văzut nici o îmbunătățire spectaculoasă. Dimpotrivă, bugetul s-a diminuat de la an la an”, ne-a declarat, referitor la finanțarea asistenței medicale primare, doctorul Cătălin Andriescu, președintele Asociației Județene a Medicilor de Familie. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.