~2 min lectură 0 comentarii

Buget record pentru RABLA 2025! Ministrul Fechet: „Vestea cea mai așteptată se referă la valoarea ecotichetelor”

Andra Juverdeanu

Ghidul de finanțare pentru RABLA 2025 a fost trimis la Monitorul Oficial, a anunțat ministrul Mediului, Mircea Fechet. Ediția din acest an, care va începe în luna mai, vine cu mai multe modificări importante, dar și cu un buget record.

Una dintre cele mai de interes noutăți este valoarea ecotichetelor care va fi de 10.000 lei pentru achiziționarea unui autovehicul nou cu sistem de propulsie termică (cu ardere internă, inclusiv motorizare GPL/GNC) sau a unei motociclete; 12.000 lei pentru un autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid; 15.000 lei pentru un autovehicul nou plug-in hibrid sau o motocicletă electrică; 37.000 lei pentru un autovehicul nou 100% electric sau cu pilă de combustie cu hidrogen.

„O altă noutate este că am simplificat procedura de înscriere, astfel că toți cei care își doresc un motor mai curat, un consum mai mic și o mașină mai sigură se pot înscrie singuri în aplicația de pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu (AFM), ca să își genereze voucher-ul de care au nevoie. Așadar, fără dealeri, fără intermediari, direct în platforma AFM și apoi veți putea deconta acel voucher la orice producător sau furnizor de autoturisme! Condiția este, ca și până acum, să casați un autovehicul uzat”, a precizat ministrul Fechet.

Bugetul din acest an este unul record, a mai anunțat ministrul Mediului, de 1,43 miliarde lei, adică o creștere cu aproape jumătate față de anul trecut.

„În 20 ani, prin programele RABLA, au fost casate peste 1 milion mașini vechi, potrivit datelor de la AFM. Asta înseamnă mai puține surse de poluare pe șoselele din țară și sute de mii de români sprijiniți să aibă mai multă grijă față de mediu. Sper ca rezultatele din acest an să fie la fel de bune și să avem cât mai mulți cai putere verzi pe șoselele din țară!”, a mai spus Mircea Fechet.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.