Pe ordinea de zi a sedintei de astazi a Consiliului Local Onesti se afla doar trei proiecte de hotarire, cel mai important fiind cel legat de aprobarea bugetului local pe anul 2011. Conform precizarilor facute de primarul Emil Lemnaru si de viceprimarul Constantin Florian, bugetul este cu mult mai mic fata de anul trecut. “Este cam cu 40 % mai mic decit cel din 2010 – a estimat viceprimarul Florian. Anul trecut am avut cam o mie de miliarde de lei vechi la buget, iar acum avem doar vreo 600 de miliarde. Noi am structurat bugetul si speram sa treaca, dar avem si citeva amendamente. Va fi foarte greu la investitii, care vor avea mult de suferit; s-a pierdut enorm de mult la investitii”. La sedinta de azi se mai aproba si taxa pentru divorturile facute la Primarie, aceasta fiind de 500 de lei. “E mai mica decit la notar, unde este de 600 de lei”, ne-a precizat Constantin Florian. Tot astazi se va dezbate si proiectul privind includerea in bugetul local a excedentului bugetar de anul trecut. “Nu-i vorba de o suma prea mare, dar asta este procedura”, ne-a mai spus viceprimarul din Onesti. (George MARTIN)
Bugetul Onestiului s-a micsorat cu 40%
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.