Probabil că astăzi parlamentarii vor primi Proiectul de Buget aprobat ieri de Guvern. La majoritatea de care dispune USL în Legislativ nu cred că vor fi modificări substanțiale. Poate doar insistenta unor aleși datori să susțină interesele locale și ale unor „sponsori” să mai anime discuțiile și să întârzie votul final. Micile bătălii nu se vor da pe finanțarea unor proiecte strategice sau pe suplimentarea fondului de pensii; dezbaterile se vor învârti în jurul construirii unor biserici (ortodoxe, bineînțeles!), asfaltării unor drumuri comunale și subvenționării nu știu cărui festival folcloric. În rest, ce-a fost de dat s-a dat, ce-a fost de luat s-a luat!
Rezumând, Bugetul pentru 2013, în comparație cu cel din 2012, este mai… relaxat. Se estimează o creștere a veniturilor (din taxe și impozite noi sau majorate) cu 2,2 la sută (6 miliarde lei în valoare absolută), dar și o creștere a cheltuielilor cu 8 la sută (9,5 miliarde lei). Diferența o vom asigura, probabil, dintr-un nou împrumut…
Interesantă este și o altă comparație: scad investițiile cu 14,75 la sută (450 milioane lei), însă cresc cu 13,3 la sută cheltuielile de personal (2,4 miliarde lei). De ce? Zilele trecute, premierul Ponta spunea că nu vor crește salariile bugetarilor și nici nu se fac angajări în sistem. Atunci în lefurile și diurnele cui se duc miliardele astea?
Construirea Bugetului pentru 2013 a accentuat și diferențele dintre partenerii din USL. Chiar dacă la vârful alianței se mimează pacea, în eșaloanul doi vocile critice sunt din ce în ce mai vehemente. Extrem de importantă este observația fostului premier Călin Popescu Tăriceanu care consideră prea prudentă abordarea Guvernului: „Este un buget care nu-mi inspiră optimism și mi-aș fi dorit mai mult pentru PNL, pentru USL, pentru Guvern, pentru ce facem noi pentru țară. Suntem într-un moment politic unic. Nu știu dacă în următorii 15-20 de ani România se va mai regăsi în situația de a mai avea o majoritate atât de puternică, în stare să adopte măsuri de reformă abrupte, dar care să aibă consecințe pozitive în perioada imediat următoare.” Liderul liberal este de părere că ar fi trebuit să se negocieze cu partenerii europeni o depășire a deficitului bugetar cu 1 la sută pentru a se asigura finanțarea unor investiții strategice necesare pentru relansarea economică.
Grăbit să stingă un eventual conflict, Crin Antonescu a răspuns unor întrebări care nu s-au pus: „Da, ar fi fost bine. Însă, pur și simplu, FMI, în ciuda insistențelor Guvernului, nu poate accepta o asemenea majorare de deficit. Oricum, în negociere, s-a obținut o majorare de 0,4 la sută…” O fi bine? O fi rău? Iată ce spun investitorii străini din România. Într-un comunicat remis presei, experții americani de la Franklin Templenton afirmă: „În ultimii doi ani, economia a fost impulsionată de exporturi și de producția industrială. Totuși, acești factori nu mai pot susține economia în 2013 și ar trebui să fie înlocuiți de consumul intern și de investițiile de stat.” Consum? Cu salarii la nivelul lui 2010, cu pensii majorate cu fabulosul procent de 4 la sută și cu o rată a șomajului în continuă creștere? Cât despre investiții, tocmai dădeam cifrele mai înainte: vor scădea cu 14,75 la sută… Pare-se că avem un Buget nici prea-prea (socialist), nici foarte-foarte (liberal)! Poate doar un pic prea… conservator…
Ștefan RADU
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.