u Un pieton care a vrut sa traverseze strada prin fata unui tractor stationat a fost lovit in plin de o masina. Costel G., 22 ani, din comuna Poduri, se afla la volanul masinii respective si se indrepta spre localitatea Bucsesti. Soferul nu l-a vazut la timp pe Liviu L., 51 ani, care intentiona sa traverseze drumul prin fata unui tractor parcat pe sosea si l-a accidentat. Impactul cu masina l-a aruncat pe pieton in santul de pe marginea drumului. Victima a fost transportata pentru ingrijiri medicale la Spitalul de Urgente Moinesti si diagnosticat de medici cu „traumatism cranio facial, traumatism sold drept”. Conform rezultatului indicat de aparatul etilotest soferul nu consumase alcool. In cauza a fost intocmit dosar penal pentru vatamare corporala din culpa.
u Un alt incident in care a fost implicat un tractor s-a petrecut in satul Gheorghe Doja din comuna Racaciuni, judetul Bacau. Ionut G. a sesizat politia din localitate despre faptul ca un tractorist i-a avariat masina parcata pe un drum de tara, iar tractoristul a fugit de la locul accidentului. Masina respectiva stationa pe drumul comuna DC 163 din satul Gheorghe Doja si pentru ca tractoristul nu s-a asigurat in momentul depasirii autoturismului, tractorul a zgiriat-o de la un capat la altul. In momentul sesizarii, politistii au plecat in cautarea tractoristului vinovat, descoperind ca este vorba despre Eugen G., 36 ani. Acesta a recunoscut faptul ca marti seara s-a dus cu tractorul pina la o ferma, insa nu a realizat ceea ce s-a intimplat. De fapt, tractoristul a parasit locul accidentului pentru ca nu avea permis de conducere. Politistii au intocmit pe numele acestuia un dosar penal pentru conducere fara permis.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.