u Un caz de suicid le-a retinut atentia politistilor bacauani din satul Holt, comuna Letea Veche. Politia Municipiului Bacau a fost sesizata despre faptul ca un localnic a fost gasit spinzurat. Este vorba despre Gheorghe H., 68 ani, care nu prezenta urme de violenta in afara celor specifice strangularii. Ciudat este insa faptul ca barbatul s-a spinzurat cu ajutorul unei pinze legata de un miner aflat deasupra patului. Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Judetean Bacau in vederea efectuarii necropsiei si stabilirii cauzelor mortii. Politistii incearca sa afle care sint motivele pentru care sinucigasul a recurs la acest gest.
u Trei barbati au fost prinsi la furat titei de la sonda Pirjol Deal, din comuna Pirjol, judetul Bacau. Petre L., 43 ani, Petrea L., 72 ani si Ion A., 71 ani, au fost prinsi in flagrant de politisti in timp ce sustrageau 70 litri de titei. Cum nu au putut nega fapta, ei s-au ales cu dosar penal pentru furt calificat.
u O patrula de siguranta publica a mai scos de pe piata un comerciant ilegal de tigari. Un control desfasurat in Piata Centrala s-a lasat cu sanctionarea contraventionala a Elenei R., 40 ani, care comercializa 33 pachete cu tigari. Femeia are de platit acum o amenda in valoare de 1.000 lei si s-a ales cu paguba, pentru ca politistii i-au confiscat tigarile.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.