u Locatarii unui bloc de pe str. Milcov din municipiul Bacau s-au trezit duminica dimineata in urletele unui vecin. Pentru ca nu au reusit sa-l linisteasca pe barbatul pus pe cearta, locatarii au cerut ajutor prin serviciul unic de urgenta 112. Patrula de siguranta publica ajunsa la fata locului l-a imobilizat pe Ghiocel Manix C., 37 ani, iar in urma unui control sumar, politistii au descoperit asupra acestuia un cutit cu lama de 19 cm. Barbatul recalcitrant a declarat ca poarta cutitul asupra sa „pentru a se simti in siguranta”. Politistii au intocmit pe numele lui Manix un dosar penal pentru port ilegal de arma alba si pentru tulburarea linistii publice.
u In plin scandal s-a aflat simbata noapte si Marian B., un barbat de 26 ani, parasit de prietena. Scandalul a pornit de la faptul ca odata cu plecarea concubinei, aceasta i-a sustras barbatului si o parte din bunurile care ii apartin. Incoltit de familia fetei, Marian B. a pus mina pe telefon si a sunat la 112 reclamind faptul ca a fost agresat fizic de un barbat. La fata locului, politistii i-au identificat pe Monica P., 22 ani, Vasile P., 47 ani, Maria P., 46 ani si pe reclamantul Marian B. Scandalagiii au fost sanctionati contraventional, iar in cauza a fost intocmit dosar penal pentru furt calificat, respectiv, loviri si alte violente.
Lasă un răspuns