• 90 la sută din cazurile consemnate de polițiști în ultimele 24 de ore au ca protagoniști niște septuagenari
Polițiștii băcăuani au înregistrat în ultimele zile tot mai multe cazuri în care actorii principali au fost bătrînii de peste 65 de ani. Bunicuții cu pricina au uitat și de înțelepciunea pe care ți-o aduce vîrsta și de cumpătare și se dedau la tot felul de trăznăi, care nu de puține ori se lasă cu dosare penale. Un astfel de caz este cel al lui Martin Silivaș Benchea, de 70 de ani, din comuna Cleja. Polițiștii din localitate s-au sesizat din oficiu că moșul, după ce-a băut un păhărel în plus, și-a luat nevasta, pe Maria, la bătaie. Altercația a fost oprită de fiul acestora, Pavel, de 27 de ani, dar numai după ce și-a bătut tatăl pînă i-a rupt cîteva coaste. Moș Martin a fost internat în spital, iar fiul său s-a ales cu un dosar penal pentru vătămare din culpă. Un alt caz raportat de polițiștii băcăuani al cărui protagonist este un bunicuț s-a petrecut la Onești, unde Gheorghe Bratu, de 80 de ani, a descoperit un proiectil în stare de funcționare. Bătrînul săpa via cînd a dat cu sapa peste un obiect cilindric din metal. El a anunțat polițiștii din localitate, iar aceștia au chemat specialiștii de la Protecția civilă. S-a descoperit astfel că era vorba despre un proiectil reactiv model 1940, de calibru 85 mm, neexplodat. Proiectilul a fost ridicat și transportat la Protecția civilă în vederea distrugerii lui. Nici polițiștii din Sascut nu au avut parte de liniște. Ei au fost sesizați că o femeie de 79 de ani a murit în cîmp. Tasica Bălan și-a găsit sfîrșitul după ce-a căzut din căruța ginerelui ei exact în cap. Bărbatul, Ion Azoiței, mergeau cu căruța la cîmp, dar la un moment dat caii s-au speriat și au luat-o la fugă. Azoiței nu a mai putut stăpîni caii, iar bătrîna a căzut din căruță, s-a lovit la cap și a murit. Tot cu un deces s-au confruntat și polițiștii din Huruiești. Aceștia l-au descoperit spînzurat pe Vasile Cojocaru, de 79 de ani, fără să afle și motivele care l-au împins pe bătrîn la gestul fatal. Cu două zile în urmă, polițiștii din Glăvănești au înregistrat cazul fraților Gheorghe și Ion Jitaru, ambii trecuți de 60 de ani, care s-au înjunghiat din cauza unor găini. (Mirela ROMANEȚ)
Lasă un răspuns